17.7 C
Reșița
miercuri, 04 octombrie 23

Dilemă existențială! Nu vă supărați, haita asta de câini mușcă?

O femeie în vârstă de 43 de ani, mamă a unui copil, a fost sfâșiată de o haită de câini la București, capitală europeană, în zona cunoscută drept Lacul Morii. Nu e o poveste tristă, ci chiar o cruntă realitate a breaking news-urilor săptămânii trecute.

Între timp, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a anunţat că  duminică a reușit să captureze doar un câine din zona Lacul Morii – București, acolo unde o femeie de 43 de ani a fost ucisă după ce a fost atacată de o haită de 7-8 câini fără stăpân.

Un fenomen similar s-ar putea produce și la Reșița, în imediata apropiere a Centurii Reșiței, așa cum este cunoscut acest traseu ocolitor al municipiului, de pe Valea Țerovei și până în Dealul Crucii. Este vorba de o haită de câini pe care am reușit să o surprindem și noi în obiectivul Reper24, fapt sesizat, în prealabil, de mai mulți cetățeni din Reșița.

În speranța că acești câini vor fi luați în evidența serviciului „Câini fără stăpâni“ al Primăriei municipiului Reșița și vor fi gestionați cu grija unor iubitori de animale, nu putem decât să ne manifestăm teama că aceste patrupede, de dimensiuni mai mari sau mai mici, adunate în haită, ar putea ataca un copil, un bătrân neajutorat sau, de ce nu, la fel ca și în alte cazuri, o persoană tânără care face mișcare în natură.

De asemenea, cetățenii care doresc să adopte sau să revendice un animal de la Padocul de Câini al Municipiului o pot face completând o CERERE, prin care își asumă să:

  • respecte normele de îngrijire şi hrănire a câinelui;
  • prezinte periodic câinele la medicul veterinar, în cazul în care se impune intervenţia acestuia sau pentru a fi vaccinat antirabic;
  • anunţe Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, în cazul decesului, furtului, pierderii sau al înstrăinării acestuia, în termen de 15 zile;
  • nu abandonez câinele, să îl controlez, să îl supraveghez, iar, în cazul în care nu îl mai doresc, să îl predau Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân;
  • permit reprezentanţilor Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân să monitorizeze câinele adoptat.

Sergiu TABAN

 

4 COMENTARII

  1. Dar primarul Popa sau președintele Dunca circulă pe acolo ?
    De fapt am uitat. Unul e la Văliug 5 zile din 7, iar celălalt doar survolează Reșița.

  2. Între timp, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a anunţat că duminică a reușit să captureze doar un câine …

    Pe cel pozat cu Vela?

  3. Mama, mama, cum te muşcă o asemenea haită.
    Asta am obseevat si eu in Resita. Plin de maidanezi pe la periferie. Cum iesi din Resita si mergi catre Lupac, e plin si acolo. Sar in strada dupa masini, biciclete. Un dezastru. Dar nu e doar in Resita.
    Ii doare in fund de cetateni la acest capitol, fie ca e primarul Resitei sau primar de sector sau general din Bucuresti.
    La fel poti sa mori in Resita cum poti sa mori si in Bucuresti. Omorat de cainii salbaticiti.
    La sate mai inteleg, ca nu are primaria bani. Dar la Resita, Valcea, Bucuresti, Buzau, Constanta, este dezastru la periferie, din ce am vazut eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei