Din „echipa de aur” direct în brațele USR. Silvius-Petru Cornean schimbă tabăra și preia șefia USR Băile Herculane

De la AUR la USR, cu o oprire scurtă prin politica de pe Valea Cernei. Silvius-Petru Cornean a făcut pasul către formațiunea condusă în Caraș-Severin de deputatul Andrei Plujar, iar acum a fost confirmat la conducerea organizației USR Băile Herculane. O schimbare de macaz politic suficient de furtunoasă încât să-i facă până și lui Caragiale cu ochiul.

Politica românească ne-a demonstrat de nenumărate ori că între stânga și dreapta, între suveranism și globalism, între „aur” și „USR” poate exista, în anumite momente, o distanță mai mică decât pare din declarațiile electorale.

Dovada vine de la Băile Herculane, unde Silvius-Petru Cornean, fost membru al echipei AUR conduse în Caraș-Severin de deputatul Samuel Miclău, a decis să schimbe radical direcția politică. A demisionat din AUR și a ales USR, formațiune aflată doctrinar într-o zonă politică pe care, nu cu mult timp în urmă, „echipa de aur” o privea din tabăra adversă.

Iar dacă tot a schimbat tabăra, Cornean nu s-a mulțumit doar cu statutul de simplu membru. A făcut pasul direct către conducerea organizației USR din stațiunea de pe Valea Cernei.

Cu alte cuvinte, de la „suveraniști și Tuludoi Anapoi” la „tinerii frumoși și liberi” ai politicii locale, traseul lui Silvius-Petru Cornean s-a dovedit mai rapid decât o schimbare de direcție pe serpentinele de la 7 Izvoare.

De ce a plecat Cornean din AUR?

Rămâne însă întrebarea care plutește peste această spectaculoasă schimbare de culoare politică: de ce a părăsit Silvius-Petru Cornean AUR?

Potrivit informațiilor și susținerilor vehiculate în jurul organizației, nemulțumirea sa ar fi fost legată de modul în care conducerea județeană a formațiunii ar fi gestionat problema viitorului candidat pentru Primăria Băile Herculane.

Mai exact, Cornean ar fi fost nemulțumit de faptul că deputatul Samuel Miclău, prin intermediul unor reprezentanți ai organizației, între care vicepreședintele de la „giudeț“ Dorian Micloșină și secretarul Sergiu Crețan, ar fi purtat discuții cu actualul viceprimar al orașului, Marius Nicoară, în perspectiva unei eventuale candidaturi la funcția de primar. Să nu uităm că Micloșină și Nicoară sunt foști colegi arbitrii care au mâncat o pâine împreună în iarbă…

O eventuală candidatură care, dacă lucrurile se confirmă în această formă, l-ar fi scos din ecuație chiar pe Cornean, despre care se vorbea, până nu demult, ca posibil candidat al AUR pentru Primăria Băile Herculane.

Iar aici începe partea cu adevărat savuroasă a poveștii.

Dacă în politică „prietenii“ sunt uneori mai greu de identificat decât adversarii, Cornean pare să fi considerat că soluția este simplă: dacă nu mai e loc la masa AUR, poate există un scaun liber la USR.

Și a existat. Ba chiar unul important.

Dep. Andrei Plujar: „Bine ai venit!”

Deputatul Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, a fructificat momentul și l-a primit pe fostul aurist cu brațele deschise, confirmând practic că, în politica de astăzi, ușile partidelor se pot deschide mult mai repede decât se închid declarațiile doctrinare.

Silvius-Petru Cornean a preluat conducerea USR Băile Herculane, iar noua echipă anunță că își propune să vină cu soluții pentru relansarea turismului, protejarea patrimoniului istoric și sprijinirea comunității locale.

Obiective generoase, fără îndoială. Și, dacă ne uităm la istoria recentă a Băilor Herculane, absolut necesare.

Rămâne de văzut însă cât de repede va reuși noua echipă să transforme discursul politic în proiecte concrete. Pentru că Herculane nu mai are nevoie doar de schimbări de sigle, culori și doctrine. Are nevoie de o schimbare reală.

„În USR, munca și valoarea sunt respectate”

Mesajul transmis de noul lider USR Băile Herculane este unul optimist și, evident, diferit de cel cu care acesta era asociat în perioada AUR.

În USR, munca și valoarea sunt respectate, iar dacă vor exista negocieri politice vei fi la masă, nu «pe masă»”, transmite fostul comunicator șef de la AUR, Cornean.

O formulare care, trebuie să recunoaștem, are propria doză de umor politic, mai ales după schimbarea de partid. Ce-i drept, nici n-a apucat nea Cornean să ne bucure prea mult cu talentul său oratoric și de comunicare.

Într-o altă ordine de idei, Cornean îi transmite lui Andrei Plujar că el și oamenii cu care a discutat privesc cu optimism spre viitorul stațiunii și își exprimă convingerea că liderul USR Caraș-Severin va rămâne alături de Herculane și de comunitate, „indiferent de adversități”.

Din AUR în USR. De la doctrină la pragmatism?

Schimbarea lui Silvius-Petru Cornean este, până la urmă, încă un exemplu al politicii românești în care granițele doctrinare pot deveni surprinzător de elastice atunci când interesele locale, ambițiile electorale și calculele pentru viitoarele alegeri intră în scenă.

Ieri, „echipa de aur”. Astăzi, USR.

Mâine? Politica românească ne-a învățat să nu excludem nimic.

Deocamdată, Silvius-Petru Cornean are în față o misiune deloc ușoară: să demonstreze că schimbarea partidului nu a fost doar o mutare pe tabla politică, ci o alegere făcută pentru Băile Herculane.

Pentru că, dincolo de AUR, USR, suveraniști, globaliști, „aur” sau „tineri frumoși și liberi”, locuitorii stațiunii vor, probabil, același lucru: un oraș Herculane care să arate mai bine decât arată politica ei.

Iar aici, indiferent de culoarea politică, începe adevărata probă pentru noul lider USR Băile Herculane.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei