fbpx
23.5 C
Reșița
marți, 26 septembrie 23

Din redacție, în poligon! Jurnalistele cărășence s-au întrecut la tir!

Doamnele și domnișoarele din mass-media cărășană au demonstrat chiar de ziua lor că se pricep și la mânuit o armă, la fel de bine precum mânuiesc „condeiul”, în redacțiile de știri. Astfel, de Ziua Internațională a Femeii, pentru câteva ceasuri, jurnalistele din Banatul de Munte s-au reunit în poligonul de tragere din incinta Inspectoratului Județean de Jandarmi, pentru a participa la Cupa Presei la TIR, organizată de cele trei structuri ale MAI, poliție, jandarmi și pompieri, sub coordonarea prefecturii.

Toate doamnele au fost excepționale, au tras foarte bine! Chiar și bărbații au fost invidioși! Mă bucur că au participat în număr așa de mare la evenimentul organizat de noi! Le felicit încă o dată, le doresc din tot sufletul la mulți ani, multă sănătate, tot binele din lume și să ne vedem cu bine la anul!”, a precizat prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir.

După ce au fost instruite de specialiști, jurnalistele s-au aliniat la tragere și au executat mai multe focuri de armă asupra țintelor, în cadrul unui concurs de tir. Câștigătoarele au fost stabilite în urma punctajului. Pe primul loc s-a clasat Cristina Corocan, de la Radio Reșița, urmată pe locul secund de tânăra Cornelia Nagy, de la publicația Jurnal de Caraș, în timp ce locul trei a fost ocupat de jurnalista TVR Timișoara, Diana Telescu.

Reprezentantele presei au fost premiate de prefectul Ioan Dragomir cu diplome și flori, iar câștigătoarele au primit și câte o cupă.

La final, locul jurnalistelor a fost luat de domnii din presa locală și județeană, fiindu-le oferită și lor posibilitatea de a-și demonstra măiestria în domeniul tirului sportiv.

Elena FRANȚ 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei