Ne-am obișnuit atât de tare cu zgomotul urii, încât liniștea bunătății aproape că ne sperie. Trăim într-o eră în care majoritatea pare măcinată de o răutate gratuită, de dorința de a dărâma, de a judeca succesul altuia prin prisma propriei neputințe. Dar uneori, din tot acest vacarm de „cine are mai mult”, răsare o poveste care te face să taci și să simți.
O auzim pe o doamnă, la Otopeni, vorbind despre Cosmin Olăroiu. Nu despre tactici, nu despre contracte de milioane, ci despre un gest de o omenire dezarmantă: a hrănit și a adăpostit elevi și profesori români prinși în menghina incertitudinii, departe de casă.
Un OM în vremuri de furtună
În timp ce alții își numără „cămilele” sau își etalează privilegiile, „Oli” a ales să își folosească influența pentru a liniști inimi de părinți aflate la mii de kilometri distanță.
Nu e vorba de bani. Banii sunt doar instrumentul.
E vorba de reflexul de a fi OM. De a nu întoarce spatele atunci când ești într-o poziție din care poți întinde o mână.
E vorba de discreție. În timp ce mulți se bat cu pumnul în piept pentru un simplu „share”, el a rezolvat crize în liniște.
O lecție pentru noi toți
Ne pierdem prea des în mărunțișuri și în veninul de zi cu zi. Ne roadem unii pe alții pentru opinii, pentru culori de tricou sau pentru reușite. Dar iată că acest bărbat, realizat în toate sensurile cuvântului, ne reamintește care este adevărata valoare: să nu uiți de unde ai plecat și să nu treci nepăsător pe lângă ai tăi.
În Dubai, sub soarele arzător, un român a decis că „ai lui” sunt mai importanți decât orice confort personal. A rămas acolo, pe baricade, asigurându-se că niște copii vor ajunge cu bine în brațele mamelor lor.
„Sunteți OK. Plătesc eu.” – Patru cuvinte care valorează mai mult decât orice trofeu de aur.
Respect, Cosmin Olăroiu! Îți mulțumim nu doar pentru fotbal, ci pentru că ne-ai reamintit că, sub toată zgura răutății lumii, omenia încă mai are campioni.
