1.7 C
Reșița
vineri, 02 decembrie 22

„Dispariția acestui obiectiv turistic va duce la pierderi inestimabile”! Scrisoare deschisă către ministrul Sorin Grindeanu

Intenția CFR Călători de a transforma Semmerigul Bănățean într-o „cale ferată turistică”, pe care se va circula în anumite perioade ale anului doar la final de săptămână, stârnește din nou nemulțumirea ong-urilor și a societății civile din Caraș-Severin. Președintele Asociației Euroland Banat, Andrei Szabo, a trimis o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în care solicit implicarea acestuia în păstrarea circulației feroviare zilnice pe ruta Oravița-Anina și retur.

Calea ferată Oravița – Anina, prima cale ferată montană și cea mai spectaculoasă de pe teritoriul României, riscă să fie închisă în timpul săptămânii, în perioada de iarnă, după 12 decembrie 2021 printr-o decizie arbitrară a companiei CFR Călători.

Din păcate, la fel ca în urmă cu doi ani, CFR Călători a decis să transforme această cale ferată într-una așa-zis turistică, pe care se va circula, în perioada 12.12.2021 – 31.03.2022 și 01.11. – 10.12.2022 doar în weekend, iar în timpul săptămânii va circula «facultativ» (care se traduce prin «NU va circula»). CFR Călători propune în noul Mers al trenurilor ca doar în perioada 01.04. – 31.10.2022 trenul să circule zilnic.

spot_img

Vă reamintim, calea ferată Oraviţa – Anina este cea mai veche cale ferată de munte de pe teritoriul actual al României, dată în funcţiune la 15 decembrie 1863. Supranumită „Semmeringul bănăţean”, este una dintre cele mai frumoase şi impresionante linii de cale ferată de munte din sud-estul Europei. «Drumul de fier» are 14 tunele săpate în stânca muntelui şi 10 viaducte peste văi adânci.

Cu o lungime de 33,4 km, bătrâna cale ferată urcă – de la 218 m altitudine (Oraviţa), la 558 m (Anina), cu o diferenţă de nivel de 340 m, – o pantă de înclinare de 20‰ şi curbe cu raze strânse (114 m). Calea ferată ocolește Munții Aninei prin Valea Jitinului peste care este și cel mai grandios viaduct, Viductul Jitin, înalt de 35 m și lung de 230 m, având 5 deschideri.

Pe lângă frumusețea peisajului, originalitatea traseului și spectaculozitatea lucrărilor tehnice, calea ferată Oravița-Anina este singura legătură pentru multe dintre comunitățile din Valea Carașului. Ea are un rol major atât pentru legătura dintre Oravița și Anina, cât și pentru comunele situate pe acest traseu.

Trebuie să accentuăm faptul că dispariția acestui obiectiv turistic de importanta națională, va duce la pierderi inestimabile, pe termen lung, pentru orașele Anina, Oravița și întreaga zonă, ce încearcă să își revină economic prin turism.

Subliniem faptul că linia de cale ferată Oravița-Anina este parte a sitului «Calea ferată Baziaş-Oraviţa-Anina», este clasată ca monument de patrimoniu, clasa A (Lista monumentelor istorice LMI cod CS-II-a-A-10949.02) și reprezintă una dintre pricipalele atracții din județul Caraș-Severin și din întregul Banat Montan. Deși CFR-ul și Ministerul se concentrează în motivațiile lor pe «eficiență, cheltuieli de exploatare, pierderi, obținere cote de profit etc.», în fapt, pericolul real este cel al alterării și pierderii integrității obiectivului ce are statut juridic de monument istoric. Degradarea sau dispariția sa ar presupune costuri mult mai mari pentru refacere și, nu în ultimul rând, ar conduce la tragerea la răspundere, conform prevederilor legale, a celor responsabili.

Considerăm că păstrarea integrității sitului ca monument istoric și a siguranței de călătorie pe calea ferată se pot îndeplini, în primul rând, prin menținerea traficului feroviar zilnic pe ruta Oravița – Anina și, binențeles, printr-un program de întreținere și punere în valoare a Semmeringului bănățean.

Din aceste motive vă solicităm dumneavoastră, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și SN CFR SA (CFR Călători, CFR Infrastructură etc.) păstrarea și pe mai departe a unei curse zilnice regulate de călători pe calea ferată Oravița – Anina și retur, menținerea acesteia în viitorul Mers al trenurilor (cu valabilitate începând cu data de 12.12.2021) pentru ca locuitorii zonei să dispună de un mijloc de transport, iar turiștii să se poată bucura de frumusețea peisajelor din Munții Banatului! Bineînțeles, susținem și componenta turistică vizată de CFR Călători, această cursă zilnică putând fi oricând suplimentată cu alte curse de garnituri turistice în funcție de nevoi.
Prezentei petiții, vă putem anexa tabelul cu cele peste 10.000 de semnături strânse în doar câteva zile, în 2019. Petiția se găsește la următorul link: https://campaniamea.declic.ro/petitions/salvati-calea-ferata-oravita-anina-1, petiție care poate fi oricând reluată, beneficiind de sprijinul și coaliția ONG-urilor care au inițiat-o, al instituțiilor și persoanelor îngrijorate de noul demers al CFR Călători.

În data de 15 decembrie linia ferată Oravița-Anina împlinește 158 de ani. Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a putea sărbători, într-un tren funcțional zilnic, acest traseu deosebit.

Exact în urmă cu doi ani, CFR Călători a încercat aceeași manevră de închidere a circulației zilnice. Pe lângă mobilizarea civică exemplară și reacția promptă a multor instituții publice, demersul nostru de atunci s-a bucurat de susținerea miniștrilor de la transporturi și de la interne.

Încheiem cu speranța că un ministru al transporturilor care cunoaște zona și valoarea acestui obiectiv, va soluționa pozitiv, în regim de urgență, spre binele comunităților și al patrimoniului cultural-industrial, memoriul nostru. Contăm pe faptul că dumneavoastră și Ministerul pe care îl conduceți veți susține și dispune menținerea circulației zilnice, pe întreg parcursul anului, a trenului pe ruta Oravița – Anina și retur, salvând de la distrugere Semmeringul bănățean”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă de către Asociația Euroland Banat, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Cu ce rezultat, rămâne să vedem în perioada următoare…

 

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. „Ea are un rol major atât pentru legătura dintre Oravița și Anina, cât și pentru comunele situate pe acest traseu … ”

    Din nefericire, cale ferată şi gară mai este la armeniş.
    La nădrag nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei