(FOTO) Se reabilitează DJ 571C Oravița – Potoc, prilej de bucurie pentru edilul comunei Ciclova Română

Primarul comunei Ciclova Română, Cătălin Golu, este bucuros de două ori. Prima dată pentru lucrările pe care Consiliul Județean Caraș-Severin le-a demarat pe acest tronson de drum județean:

Zilele acestea au început o serie de lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere pe DJ 571C Oravița – Ciclova Română – Ilidia – Potoc. E vorba de aproximativ 5 mii de metri pătrați de asfalt nou. Zonele care au fost cele mai degradate, cu gropi foarte mari au fost decopertate, frezate, așternut strat nou de piatră, tasate și asfaltate.

Potocul este unul din punctele de acces a turiștilor în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, una dintre zonele deosebit de frumoase ale Banatului Montan. Acum în sezonul rece, drumul nu este foarte circulat, dar de cum vine primăvara și până târziu în toamnă, foarte mulți turiști îl folosesc pentru a ajunge la obiectivele de interes ale Parcului: Cheile Nerei, cascada Beușnița, Ochiul Bei, Lacul Dracului și multe altele“, a precizat edilul Cătălin Golu.

Al doilea motiv de bucurie al primarului din Ciclova Română este introducerea acestui drum județean, 571C, de către autoritățile județene, în programul de finanțare Anghel Saligny pentru reabilitarea sa completă.

Dan AGACHE

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei