Silvicultorii cărășeni voluntari la semimaratonul „AlerGând la Pădure”

Șase silvicultori de la Direcția Silvică Caraș-Severin, în frunte cu deja veteranul maratonist Kokovics Laszlo, inițiator al manifestării sportive „AlerGând la Pădure”, au parcurs zeci de kilometri în cadrul celei de-a XII-a ediții a evenimentului.

Anul acesta, voluntarii și-au propus să strângă fonduri pentru revitalizarea Serelor Uzinale și redarea acestora comunității, ca spațiu dedicat educației, culturii, naturii, grădinăritului, atelierelor și inițiativelor locale. Aproape 40.000 de lei au fost strânși pentru transformarea acestor ruine într-un loc de întâlnire și colaborare, în care oamenii să poată învăța, crea și lucra împreună.

„Organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan, în parteneriat cu Direcția Silvică Caraș-Severin, în pădurile din zona Reșiței, evenimentul „AlerGând la Pădure” s-a născut din pasiunea colegului nostru Kokovics Laszlo, care, alături de alți iubitori ai sportului și naturii, a transformat o simplă ieșire de weekend prin pădurile Carașului într-o mișcare comunitară ce reunește tot mai mulți participanți în jurul unor cauze locale.

Felicitări colegilor noștri și tuturor participanților care descoperă pădurea prin mișcare și contribuie activ la dezvoltarea comunității!“ se precizează în comunicatul Direcției Silvice caraș-Severin.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei