5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

DJ 608 – Jurnal de șantier: Gâlceavă constructivă-n poieniță, la Cornereva

Modernizarea drumului județean 608, începută acum 5 luni de zile, odată cu predarea amplasamentului, de la Plugova prin Globurău până la Rusca Teregova, la intersecția cu DN 6, continuă într-un ritm care-l nemulțumește pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Teama alesului liberal este legată de faptul că lucrările ar putea depăși termenul limită, finalul lunii martie 2023, pe acest șantier devenit azi cel mai important din județ dacă socotim cuantumul sumei alocate – peste 87 de milioane de lei. Un fapt ce l-a făcut pe Dunca să-i convoace pe toți actorii implicați în realizarea acestui obiectiv care ar putea da un nou suflu dezvoltării acestei zone pitorești.

Așadar, ieri, într-o poieniță din imediata apropiere a șantierului organizat în zona Cornereva, beneficiarul – Consiliul Județean, prin reprezentanții săi Corina Pascotă – manager proiect, Cristina Mocanu – asistent manager, Florin Nedelea – responsabil tehnic al proiectului și președintele instituției, Romeo Dunca, executantul – S.C. Emiliano Vest, reprezentată de administratorul Mihaela Bejeriță, dirigintele de șantier, în persoana proiectantului Ioan Grecea, firma care a câștigat proiectarea acestui drum – societatea Proiect Construct Regiunea Transilvania, reprezentată de Gabriel Mirghiș și Odon Szabo, reprezentanții UAT-urilor Cornereva – primar Nicolae Novăcescu, Teregova – primar Maria Damian și viceprimar Ioan Gherga și Mehadia – primar Grigore Bardac au dezbătut problemele tehnice, întâmpinate în primele luni de la demararea proiectului.

spot_img

Romeo Dunca: „Dorința mea este să vin în ajutorul constructorului și al proiectantului, dacă intenția e să ducem la capăt această lucrare“

Au existat voci părtinitoare care au afirmat faptul că fac presiuni pentru a transmite acest contract firmelor aflate posibil în anturajul meu. Lucru total neadevărat. Realitatea ultimelor 5 luni arată că temerile au fost îndreptățite. Ar mai rămâne 17 luni, fără perioadele de iarnă, pentru finalizarea execuției acestui proiect de reabilitare a DJ 608 iar eu sper ca executantul și proiectantul să factureze Consiliul Județean cu măcar 10 milioane de lei până la 1 noiembrie. Altfel, nu cred că va putea finaliza în termen acest drum.

Presiunea CJ de începere a lucrului, amenzile date pentru nerespectarea termenelor si munca suplimentară făcută de personalul tehnic al Consiliului Județean a făcut ca în sfârșit, după ani de tergiversări, la finalul lunii martie să se dea ordinul de începere.

Deși azi, după aproape 5 luni si după ce s-au plătit 5 milioane de lei avans, situația din șantier încă lasă de dorit, ca de altfel și organizarea de șantier“, a explicat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, cel care explică că și-a dorit, prin întâlnirea de lucru de ieri, impulsionarea lucrărilor de modernizare a acestui drum județean.

Mihaela Bejeriță: „Avem tot interesul să îndeplinim tot ce ne-am asumat în proiect!“

La rândul ei, Mihaela Bejeriță a declarat că după ce societatea pe care o coordonează, SC Emiliano Vest, a demarat lucrările pe primele tronsoane, Rusca Teregova – DN 6 și Plugova – Globurău , conform graficului refăcut și avizat la predarea de amplasament, s-a executat parțial din casetă în zona Plugova după care s-a constatat că nu se mai poate înainta ca urmare a unor proprietari, care au diferite construcții în amplasamentul lucrării.

Executantul a făcut note de constatare, fiind întocmită o dispoziție de șantier transmisă Consiliului Județean. Pe celălalt tronson, Rusca Teregova – DN 6, constructorul s-a confruntat cu probleme legate de stâlpii Romtelecom de pe traseul șanțurilor iar după ce a început frezarea drumului s-a constatat că unele dale erau foarte deteriorate, iar lucrările de asfaltare nu ar fi putut fi executate deoarece structura era afectată și nu ar fi nu permis acest lucru.

S-a făcut o altă notă de constatare, prinsă în dispoziția de șantier, în care executantul afirmă că anumite dale trebuie refăcute pentru stabilizarea structurii. O altă problemă ridicată de reprezentantul Emiliano Vest a fost cea legată de podețe, unde mai mulți proprietari s-au alarmat ca urmare a unor posibile inundații în gospodăriile proprii, ca de altfel și relocarea conductei de apă în zona Plugova, unde, în situația dată, nu pot fi executate niciun fel de lucrări.

Sunt lucrări ascunse, pe care nu le putea prevedea nici proiectantul și nici executantul, descoperite pe parcursul lucrărilor. În avizul dat se spunea că terenul e liber de sarcini, ceea ce presupunea că nu are nimic ascuns nici la suprafață, nici la adâncime.Noi trebuie să așteptăm ok-ul de la dumneavoastră, al beneficiarului, pentru problemele întâmpinate și ar trebui să stabilim de comun acord o procedură prin care în momentul descoperirii unor probleme ascunse, care nu puteau fi prevăzute la momentul întocmirii PT-ului , cum să înaintăm cu lucrările? Dacă noi vom sta până la întocmirea dispoziția proiectantului, până ajunge la verificator, etc. Să vă mai spun că nu putem acționa în intravilane, pe tronsonul Rusca Teregova – Cornereva avem porțiuni în care sunt surpări de teren, iar pe Globurău – Rusca Teregova avem probleme cu derocările, fiind în imposibilitatea folosirii explozibilului sau ancorelor. Toate lucrările sunt ca un lanț, au o legătură și nu putem scoate nicio verigă, deci nu putem ignora nicio etapă a proiectului. Noi am putea să lucrăm, până la finalizarea dispoziției de șantier, dacă avem înțelegere dar nu vrem să ne avem surpriza că intervenim și nu primim aprobare“, a explicat reprezentanta societății Emiliano Vest, câștigătoarea execuției pentru acest proiect.

Mihaela Bejeriță administratorul SC Emiliano Vest, constructorul care a câștigat licitația reabilitării DJ 608, a declarat la întâlnirea de la Cornereva:

În discuția tehnică a intervenit și managerul de proiect, Corina Pascotă, care a afirmat că beneficiarul – CJ Caraș-Severin, a făcut note de constatare în care proiectantul a dat soluții la problemele enunțate de constructor, urmând ca executantul să nu piardă timpul și să lucreze, iar soluțiile să fie prinse în dispoziția de șantier.

Din punct de vedere tehnic, ca manager trebuie să-l văd pus în practică pe teren. Din punct de vedere tehnic, acest proiect nu se poate transpune în teren. Dacă noi nu stabilim un mod de lucru în acest proiect, dacă proiectantul spune că se poate face, dar constructorul spune cu siguranță se va întârzia nepermis de mult execuția lucrărilor. Noi discutăm din luna aprilie și abia în 22 iulie 2021 s-a făcut această dispoziție, pentru prima dată!? Noi ne întâlnim, facem note de constatare, ni se dau soluții, plecăm de comun acord că știe toată lumea ce are de făcut iar când trebuie să avem dispoziție de șantier care să cuprindă nota aia de constatare, brusc, nu mai e bună!“, a punctat managerul de proiect, Corina Pascotă, care a cerut găsirea unei soluții urgente între proiectant și executant.

Doar că după ultima discuție de la Consiliul Județean s-au ridicat mai multe semne de întrebare, dacă va fi sau nu aprobată dispoziția de șantier? Am așteptat din partea proiectantului Proiect Construct soluții, la problemele cunoscute de la bun început și de ISC“, a contrat Mihaela Bejeriță. „Modificările cerute de executant înseamnă bani în plus, dar soluția poate fi ca proiectantul să renunțe la o parte din suma care îi revine și să îi bage în altă parte, la derocări, unde sunt chiar probleme mari“, a explicat Ioan Grecea, dirigintele de șantier.

Nu e vorba despre asta, domnule Grecea! Eu execut proiectul în forma în care este, dumneavoastră vi-l asumați?“, i s-a adresat Mihaela Bejeriță dirigintelui de șantier, Grecea, cel care a dat de înțeles că a fost greșit înțeles și a ținut din nou să le explice celor prezenți, ca un bun „diriginte“ că problematica proiectant – executant poate fi simplificată.

Procedural, dispoziția de șantier a fost transmisă printr-o adresă dirigintelui de șantier, Ioan Grecea, prin care i-am cerut un punct de vedere. Domnia sa a răspuns că au existat niște puncte pe care i le-ați transmis, ulterior dispoziția fiind asumată de dirigintele de șantier și transmisă la verificatorul de proiect. Avem și un raport al ISC-ului iar în toată corespondența se precizează că memoriul tehnic nu cuprinde soluția. Cu alte cuvinte, dumneavoastră ne spuneți că dacă lucrurile erau prinse în proiectul tehnic, nu ajungeam în situația asta?“, a ținut să chestioneze executantul lucrării, Cristina Mocanu, asistent manager în cadrul proiectului.

Probleme legate de obstrucționarea accesului la proprietăți au fost ridicate proiectantului și de către primarul comunei Teregova, Maria Damian, ca de altfel și alte aspecte lămuritoare pe care le-au avut primarii comunelor Plugova – Grigore Bardac și cel al comunei Cornereva – „gazda“ Nicolae Năvăcescu.

Gabriel Mirghiș, proiectant DJ 608: „E mai greu de reabilitat, decât de făcut de la 0, acest drum județean!“

În cele din urmă, reprezentanții societății care a realizat proiectul tehnic, Proiect Construct Regiunea Transilvania, Gabriel Mirghiș și Odon Szabo, au agreat ca începând de luni, 16 august, să aloce în teren un specialist din cadrul societății care să asigure permanența pe parcursul proiectului și mai ales care să își asume soluțiile tehnice în locurile în care executantul întâmpină probleme.

Diriginte de șantier, Ioan Grecea: „Au fost probleme de proiectare, dar s-a ajuns la un consens între proiectant și executant!“

Tot la finalul întâlnirii, care s-a desfășurat vreme de mai multe ceasuri la organizarea de șantier de pe DJ 608 din localitatea Cornereva, dirigintele de șantier, Ioan Grecea, ne-a declarat:

Desigur, discuțiile au vizat o serie de particularități tehnice și de specialitate în domeniul construcțiilor, pentru că aici nu e ca la fotbal și la spart semințe, unde ne pricepem toți. Aici, chiar e vorba de oameni care au o anumită expertiză, din seria „cunosc, știu și pot“, pe toate palierele pe care le presupune un astfel de proiect de reabilitare a unui drum județean de peste 40 de kilometri, de la DN 6 – Rusca Teregova – Cornereva și încheind sau începând cu Plugova, care trebuie să țină cont de relief, de structură, de proprietățile oamenilor și de multe alte aspecte care concură la o fluidizare a lucrărilor, una în care orgoliile nedepășite ar trebui lăsate de-o parte, altfel, acesta riscând să fie încă de pe-acum un eminamente eșec cu final anunțat.

Sergiu TABAN

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei