UPDATE: IPJ Caraș-Severin răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol!

UPDATE: Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin au transmis o serie de precizări în urma afirmațiilor făcute de Sindicatul Europol cu privire la accidentele produse pe DN 6. Conform datelor transmise de Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ, sediului Biroului Drumuri Naționale și Europene a fost mutat la Caransebeș tocmai deoarece acesta este mai aproape de DN 6 decât Reșița.

„Având în vedere numărul mare de accidente rutiere produse pe DN 6, în județul Caraș-Severin, în primele 8 luni din 2022, precum și gravitatea consecințelor acestora, 53 de accidente rutiere (+11), în urma cărora au decedat 12 (+8) persoane, 25 de persoane au fost rănite grav (+19) și 53 de persoane rănite ușor (+4),  la data de 19 septembrie 2022, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a dispus stabilirea sediului Biroului Drumuri Naționale și Europene, din municipiul Reșița în municipiul Caransebeș, cel mai apropiat municipiu de DN 6, acesta fiind cel mai tranzitat tronson de drum din județul Caraș-Severin.

Măsura a fost dispusă pentru eficientizarea activității structurii, astfel încât activitatea de instruire, coordonare și control a polițiștilor, aflați sub coordonarea directă a șefului de birou, să se realizeze unitar.

Prin aceste măsuri s-au urmărit, în principal, scăderea numărului accidentelor rutiere și, implicit, creșterea gradului de siguranță rutieră.

Așadar, numărul accidentelor rutiere înregistrate după dispunerea acestei măsuri, în perioada 19 septembrie – 31 decembrie 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, a arătat faptul că pe DN 6 au fost înregistrate 12 accidente grave, cu unul mai puțin față de perioada similară a anului 2021.

Numărul persoanelor decedate a scăzut cu peste 42%, 8 persoane decedând în perioada de referință, față de 14 persoane decedate în 2021. De asemenea, numărul persoanelor rănite grav a scăzut cu aproximativ 25%”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.

În perioada 1 ianuarie – 1 mai, pe DN 6, au fost înregistrate 6 accidente rutiere grave, cu aproximativ 30% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, în urma cărora au decedat 3 persoane, față de 6 în primele 5 luni din 2022 și 4 au fost rănite grav, comparativ cu 9 în aceeași perioadă din 2022.

Precizăm că pe DN 6 sunt planificate în serviciu, în medie, zilnic, 4 echipaje de poliție rutieră, care acționează pe acest tronson de drum, concomitent cu echipajele planificate în serviciu la nivelul celor două secții de poliție rurală, care au competență teritorială pe DN 6.

Intervenția la evenimente se realizează conform procedurilor, pe principiul «cel mai apropiat polițist de locul evenimentului intervine», până la sosirea echipei de cercetare la fața locului”, mai transmite Alina Boeru.

…………………………

Știrea inițială

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte opt au fost rănite, în urma unor accidente petrecute, în minivacanța de 1 mai, pe DN6 – European70 – din județul Caraș-Severin. Sindicatul Europol atrage atenția că șoseaua, supranumită „drumul morții”, este tranzitată zilnic de mii de autoturisme, dar, de cele mai multe ori, în zonă există un singur echipaj de poliţie.

Drumul este însângerat din cauza incompetenței «eternilor împuterniciți», care au luat decizia, în luna septembrie 2022, să mute Biroul Drumuri Naționale și Europene, din cauza unor polițiști incomozi care amendau afaceriști din zonă.

În acest moment, într-o zi normală, doar pe «drumul morții» din Banat, km 370+500m (Topleț) – km 477+400m (Sacu), tranzitează în medie, în 24 de ore, peste 18.000 de autovehicule.

Cu toate aceste date, există, de cele mai multe ori, un singur echipaj care ajunge și după o oră la accidentele cu victime, din cauza distanței mari de la noul sediu al BDNE.

Câți mai trebuie să moară pentru a fi luate măsuri și pentru a renunța la ofițeri făcuți la apelul bocancilor, cu proptele politice?!”, acuză reprezentanții Sindicatului Europol.

Reamintim, o persoană și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut luni, pe DN 6, în zona localității Topleț. În accident au fost implicate cinci autovehicule, în urma impactului pierzându-și viața un cetățean bulgar, în vârstă de 60 de ani.

Un alt accident mortal a avut loc duminică, de data aceasta în localitatea Constantin Daicoviciu. Și în acest accident au fost implicate cinci autovehicule. Accidentul a fost produs de șoferul unei mașini înmatriculate în Austria, un bărbat de 48 de ani, care a decedat la fața locului.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei