În doar 48 de ore, mai mulți cărășeni s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni de conducere fără permis sau sub influența alcoolului, chiar înaintea sărbătorilor de Paște.
Primul dintre șoferii depistați conducând ilegal pe drumurile județului a fost un bărbat de 41 de ani din Fârliug, care, pe lângă faptul că nu deținea permis de conducere, mai circula și cu o mașină mașină ce nu avea inspecția tehnică periodică valabilă și nici asigurare obligatorie de răspundere civilă.
Totodată, polițiștii din Bocșa au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din localitate, care avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu deținea nici permis de conducere.


O situație și mai gravă a fost descoperită de către polițiștii din Moldova Nouă care au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 16 ani, fără permis, iar pe scaunul din dreapta față se afla tatăl său. Bărbatul de 42 de ani i-ar fi încredințat fiului său mașina cu scopul de a-l învăța să conducă.
La doar câteva ore, tot în comuna Fârliug, un bărbat de 56 de ani, din Lugoj, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest fiind depistată o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice.
În aceeași perioadă, în comuna Lupac, un bărbat de 43 de ani din județul Timiș a prezentat polițiștilor, la control, o copie xerox a unui permis de conducere emis de autoritățile ucrainene. În urma comunicării autoritățile în cauză, bărbatul nu era posesor de permis de conducere emis de acestea.
Polițiștii de la Anina au oprit pentru control, în Anina, o autoutilitară ce nu avea plăcuțe cu numere de înmatriculare, încărcată cu material lemnos, care, din verificările efectuate, s-a stabilit că nu era înmatriculată în circulație. La volan se afla un bărbat de 47 de ani, din Anina, care nu avea permis de conducere.
Lorena POENARU
”O situație și mai gravă a fost descoperită de către polițiștii din Moldova Nouă care au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 16 ani, fără permis, iar pe scaunul din dreapta față se afla tatăl său …”
–
Asta depinde și de capacitatea de percepție a polițiștilor asupra poziției volanului, la acel autoturism.
O fi volan pe dreapta, o fi pe stânga sau încă nu au descoperit?
Sau omit asta din constatare, ca de obicei?
@zero: Ai mancat ouale de la Pastele trecut? Zice ca copilul de 16 ani era la volan. Ce mai conteaza pe ce parte era volanul. Prostia cu volanul pe dreapta este tot marca psd, pnl, udmr. La fel si prostia politiei.
@avlFCRB: Și când mă gândesc că tata mă punea pe scăunelul din față, la ghidon, pe bicicletă …
Sti ca de sarbatori Politia face filtre si tu pleci la drum baut sau fara permis … ???
Asta-i nesimtire crasa.
Its gratis, dacă nu vă place vă dăm banii înapoi 🤣🤣🤣🤣.Într-o țară de proști condusă de idioți la ce ne putem aștepta?Permis tip copie xerox, emis și de statul Congo că se poate 😅😅😅,la fel poți să conduci și o mașină ca cele din familia Flinstone Rolls Royce cu pedale cu papagal pe post de claxon 😂😂😂😂😂🤪🤪🤪,cam așa se prezintă Republica demult devenită colonie Romanistan, țara capetelor pătrate și creiere spălate. La mai mare și un ou roșu cu praz verde că tot e Paștele lui Sf Așteaptă. 🤣🤣😅😅🤪🤪🤪.
Ar fi de un real interes să elaborați un articol care să abordeze problema abuzurilor comise de poliția rutieră în legătură cu aparatul drugtest Dräger 5000. Conform unor surse, acest aparat este cunoscut pentru faptul că generează o eroare de aproximativ 10-12%, ceea ce înseamnă că un număr considerabil de șoferi – aproximativ 10-12 din fiecare 100 – sunt identificați greșit ca fiind pozitivi la droguri și li se aplică o sancțiune disproporționată. În urma acestor abuzuri, unii conducători auto ajung să își piardă permisul de conducere pentru o perioadă de timp îndelungată, fără a putea beneficia de compensații materiale sau morale.
În plus, este important să subliniem că aparatul drugtest Dräger 5000 poate detecta substanțe psihoactive chiar și în cazul în care acestea au fost consumate cu mult timp înainte de control. De exemplu, o persoană care a consumat marijuana cu o săptămână în urmă poate fi identificată drept pozitivă la droguri și va primi aceeași sancțiune ca un șofer aflat în comă alcoolică. Aceste abuzuri flagrante aduc grave prejudicii nu doar persoanelor afectate, ci și sistemului de justiție și, în cele din urmă, societății în ansamblu.
@Daniel: Atat pot „liderii” nostri de la centru din parlament. Astfel de legi pot sa faca, din nou o scriu, acompaniati de prostia politiei.
@Daniel: care ”sistem de justiție”, care ”societate”, care ”ansamblu”?
Există un abuzator și un abuzat, restul sunt haite.