0.4 C
Reșița
sâmbătă, 17 ianuarie 26

Dr. Paul Purea: „România bântuită…! Eutanasierea acceptată de foarte mulți români!”

Medicul cărășean Paul Purea face o nouă radiografie a dezastrului national în care se află România zilelor noastre, de la criza sanitară, la criza economică și cea politică… „crize de tot felul care crează o stare de dezamăgiri şi de smintire generală a românilor”.

Se pare că Răul s-a aciuat asupra ţării şi a poporului nostru şi nu mai vrea să plece. Virusul pandemiei ucide pe capete. Tendinţa epidemiologică a lui Covid19 – ultima tulpină – este tot mai aproape de punctul de a deveni „un virus al nostru”. La uşa locuinţelor aşteaptă maldărul facturilor ipocrite şi nesimţite. Clasa politică, practic politicienii au devenit mai nesimţiţi şi mai oligofreni ca oricând. În acest Iad existent… poporul este tot mai derutat, bramburit, aruncat cu ochii în ceaţă”, afirmă chirurgul.

Și pentru că prin profesie tratează boala prin incizii, medicul taie acum în carne vie să scoată la lumina cauza haosului general în care se află țara.

Direct spus, tot ce se întâmplă astăzi în ţara noastră este consecinţa unei propagande de instituire şi de propagare a dezordinei la nivel naţional – stare de anarhie camuflată (proces început în decembrie ’89). România şi-a pierdut Statul, cu instituţiile lui cu tot… În locul acestuia a apărut o entitate nouă, mafiotă, pseudoinstituţie de polipi şi fiare, gestionând şi promovând confuzia, discriminarea, nedreptatea, dezbinarea, hoţia şi corupţia. Mai ales, hoţia şi corupţia!

Intenţia şi scopul principal al acestei instituţii false a fost, şi  este, crearea unei majorităţi a populaţiei în stare de negândire, de aplazie a activităţii neuronale. Românul nu trebuie să gândească, el trebuie manipulat, dezinformat şi ţinut cu zăbala în gură, cu frâul şi căpăstrul pe cap. Şi, recunoaştem ori ba, nemernicii au reuşit. Pandemia a scos în evidenţă convingător această stare precară  a independenţei de gândire şi de relaţie a majorităţii cetăţenilor cu realitatea”, mai spune medicul chirurg.

Dr. Paul Purea vorbește și despre situația bolnavilor nonCovid și a sumelor de bani alocate nejustificat personalului medico-sanitar în timpul pandemiei.

Care sunt consecinţele de moment, cele ale NEVACCINĂRII în masă a populaţiei? Grave şi ucigaşe! În fiecare zi 400-500-600 de cetăţeni ai ţării ajung sub pământ. Mor bunici, mor părinţi, mor copii… Sistemul de sănătate, după ce că a fost cel mai precar şi „de lazaret” din Europa, a ajuns acum în colaps ireversibil, aproape de comă, stare din care va ieşi (mă refer în primul rând la partea financiară) doar peste circa un deceniu… Bolnavii nonCovid sunt complet neglijaţi de aproape doi ani… Câţi dintre aceştia au trebuit să moară, să sufere neajutaţi de cineva…  numărul lor adevărat, nu se va afla niciodată…

Milioane de euro se cheltuiesc pentru a ţine, cât de cât, pandemia în frâu (amintesc aici doar sporul de risc epidemiologic pentru personalul medico-sanitar, 80%-85% din salariul brut, spor care există cât ţine starea de alertă – şi încă doua luni după aceasta! – care, lunar, se ridică la cca. 3-4 milioane de lei pe judeţ; 120-150 milioane la nivel naţional; într-un an, aprox. 1,5-2,0 miliarde de lei (300-400 milioane euro) – reţineţi! doar sporul de salariu al celor implicaţi în lupta antiCovid!  Câte spitale noi se puteau construi numai din acest spor?”, se întreabă dr. Paul Purea.

Ce ne așteaptă sau spre ce ne îndreptăm?

Datoriile României au crescut şi vor creşte în continuare. Numărul nevrozelor şi al depresiilor va ajunge în curând la cote alarmante. Restricţiile de ordin social, inclusiv cele de „socializare” vor contribui la menţinerea cercului vicios a cărui obadă ne va asfixia… Toate aceste „tare şi aspecte nevolnice”, cel puţin pentru zilele actuale şi prelungirea lor, se datorează, în esenţă, NEVACCINĂRII!

Indirect, trebuie recunoscut, se datorează clasei politice româneşti, care a reuşit în cca 30 de ani să inducă într-o bună parte a populaţiei ţării, o starea de dezgândire şi de dizlocare a minţii unor cetăţeni, de speriat cu adevărat, şi, se pare, tot mai greu vreodată de înlăturat ori reparat… Din păcate!”, afirmă medicul chirurg cărășean, dr.Paul Purea.

Lorena POENARU

 

2 COMENTARII

  1. Ai inviat pacaluciule !
    Nu ti-e rusine sa mai apari in media caraseana?
    Tu care ai supt de pe judetul asta si n-au adus o seringa in Resita.
    Dispari la Sopot si apuca-te de agricultura.
    Chuar nu ti-e rusine?

Comments are closed.

Știrile zilei