Dreptate pentru România în Europa! PMP Caraș-Severin se alătură campaniei „România în Schengen“!

Partidul Mișcarea Populară a lansat campania România în Schengen, iar filiala  Caraș-Severin s-a alăturat de ieri acestui demers național, pe care ar fi trebuit să-l genereze, imediat după momentul 8 decembrie, chiar guvernul actual, după cum susțin autorii acestui manifest politico-social.

Despre încercarea popularilor de a… repara imaginea României în Europa și în fața propriilor cetățeni, președintele PMP Caraș-Severin, Lucian Voina, a declarat:

Județul Caraș-Severin se alătură campaniei România în Schengen, o campanie demarată în luna februarie la nivel național, sens în care alături de mine este domnul secretar general al Partidului Mișcarea Populară, Ionuț Simionca, cel care are și calitatea de președinte al organizației județene PMP Bistrița Năsăud“.

În legătură cu derularea campaniei și argumentele care au stat la baza demersului, secretarul general PMP, Ionuț Simionca, a declarat:

După cum știți, Consiliul JAI a luat în 8 decembrie o decizie nefavorabilă României. S-a intrat în consiliu cu o propunere de a accepta România, Bulgaria și Croația în spațiul Schengen și s-a ieșit cu două: Croația a fost acceptată, în vreme ce Bulgaria și România nu au primit acest accept.

Nu vorbim de un conflict politic, ci de unul juridic. Ceilalți politicieni, șeful statului, guvernul puteau să apere drepturile noastre, ale românilor, demnitatea noastră națională și felul în care ne tratează celelalte state, ca și cetățeni ai Europei de mâna a doua. Un singur om și politician de la Bruxelles și-a dorit să schimbe felul în care ne tratează cei de la Bruxelles, a avut curaj să acționeze în instanță tratamentul reprezentanților Uniunii Europene de la Bruxelles la adresa României, este vorba de Eugen Tomac, europarlamentarul și președintele PMP la nivel național. De aceea suntem astăzi în fața dumneavoastră, pentru a vă cere sprijinul prin a da o semnătură pentru această campanie.

Avem o întreagă campanie „România în Schengen“.

Avem o platformă online www.romaniainschengen.ro,  unde zeci de mii de români au semnat pentru  susținerea campaniei. În luna mai vom ieși în stradă pentru a susține acest demers al politicianului Eugen Tomac”.

Secretarul general PMP, Ionuț Simionca, cel care și-a început misiunea politică din 2016, a transmis și un mesaj la unitate cetățenilor din Reșița și Caraș-Severin:

Susțineți campania România în Schengen, pentru că este despre noi, românii, despre demnitatea noastră, pentru că ne dorim să nu fim tratați ca cetățeni de mâna a doua, să facem ceea ce n-au făcut președintele și guvernul țării. Este o campanie care va avea efecte pozitive și ne va duce acolo unde ne dorim cu toții“.

Faptul că România nu se regăsește în spațiul Schengen înseamnă pentru statul român pierderi anuale de peste 10 miliarde de euro, a ținut să reamintească, din punct de vedere statistic și economic, Ionuț Simionca.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. Iar Austria pune botul la semnăturile românilor.
    Câtă prostie poate exista în partidele politice…

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei