La Oțelu Roșu este un pic mai bine pentru comunitate

Fețe bisericești care sfințesc clădirile și mașina, fețe politice care taie „pamblicuțe“, puțin fast și multă speranță la Oțelu Roșu, ieri la inaugurarea a două centre de zi ale Direcției de Asistență Socială.

Investiția, realizată prin PNRR, cuprinde un centru de zi pentru copii „Maria-Pași spre viitor“, în care 43 de copii provenind din familii defavorizate și cu risc de excluziune vor primi o masă caldă, activități de îngrijire și supraveghere, recreative și de socializare, consiliere psihologică.

„Există în Oțelu Roșu multe familii în care unul dintre părinți sau chiar amândoi sunt plecați la muncă în străinătate, iar copii sunt lăsați în grija bunicilor, a prietenilor ori a fraților mai mari. Ei sunt în principal grupul nostru țintă, dar nu numai. Oferim sprijin și consiliere parentală și părinților“, a precizat Claudia-Anamaria Rusu, directorul Direcției de Asistență Socială Oțelu Roșu.

Cel de al doilea centru de zi este dedicat persoanelor cu dizabilități din oraș, care beneficiază de un certificat de handicap. Cu o capacitate de 12 locuri zilnic, personalul de specialitate va oferi celor interesați consiliere psihologică, kinetoterapie și recuperare medicală, activități de integrare socială și recreativă.

Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a afirmat: „Este încununarea unui proiect pe fonduri europene și vreau să le mulțumesc consilierilor locali din Oțelu Roșu și edilului Grigore Goja pentru ideea și transpunerea in practică a acestei investiții. De multe ori, ca edili, ne gândim să facem lucruri care se văd mai repede de cei care ne-au votat: drumuri, apă canal și prea puțin ne gândim la componenta socială. Vă felicit că ați investit și pentru semenii noștri care au nevoie de protecție“.

„Nu am vrut să organizăm nimic cu fast, dar trebuie să marcăm începutul acesta, să punem această piatră de temelie astăzi și prin această burie pe care o avem. Sunt recunoscător angajaților din Primărie, celor de la DAS și tuturor celor care au contribuit la reușita acestui proiect. Îmi doresc să avem resursele financiare să ducem mai departe acest proiect și să construim altele pentru comunitate“, a declarat la rândul său primarul orașului Oțelu Roșu, Grigore Goja.

Dan AGACHE

Articolul precedent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei