A apus de mult soarele peste bugetul PNRR, dar peste țară se lasă o seară din aceea grea, plumburie, ca într-un film de al lui Lucian Pintilie.
Luca Niculescu a plecat la drum purtându-și cuminte gentuța – un om spășit, cu bun-simț, bine crescut, îmbrăcat în încredere și intenții bune. A bătut la ușile tuturor partidelor, iar ușile s-au deschis. L-au primit toți cu zâmbete protocolare, i-au ascultat rugămințile, dar la plecare i-au îndopat gentuța până la refuz cu mofturi, condiții, orgolii și calcule electorale. O scenă de o ironie fină și amărăciune pură, în care decența e trimisă să deconteze nota de plată a cinismului.
Dacă am fi într-o sală de cinema, Horațiu Mălăele ar fi magistral în rolul lui Luca: acel amestec imposibil între blândețe neputincioasă, eleganță reținută și tragi-comedie românească. Un personaj plin de bune intenții strivit încet, cu zâmbetul pe buze, de un sistem care nu știe ce să facă cu bunul-simț.
Se întunecă de-a binelea afară. Se lasă seara peste economie, peste speranțe, peste o țară care își privește viitorul ca pe o proiecție veche, pe peliculă zgâriată. Un film dramatic, în care nu se mai râde, ci doar se oftează lung.
Diana ȘTEFAN
