Mare protest mare al membrilor și simpatizanților partidului lui George Simion, AUR, în această săptămână. Cu pancarte, steaguri tricolore, mesaje împotriva vaccinării obligatorii. Locul manifestării, așa cum era normal, în fața Ministerului Sănătății.
Toată lumea scanda cu aplomb „NU vaccinării obligatorii“. Ok, cu asta sunt și eu de acord, dar… eternul dar….cine a vorbit de vaccinare obligatorie? S-a cerut și demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cel care, în opinia AUR-iștilor voia să introducă în lege, „pe ușa din spate“ (????), vaccinarea obligatorie.
Mai exact, protestul a fost organizat împotriva Strategiei Naționale de Vaccinare pregătită și elaborată de Ministerul Sănătății. Aceștia precizează că această strategie „nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe șest, obligativitatea vaccinării” și solicită ministrului Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Națională de Vaccinare.


„În mod evident, nici noi ca, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, nici medicii de sănătate publică care au lucrat la această strategie nu au adus nici măcar în discuție această idee a obligativității vaccinării. Ea nu se regăsește nicăieri în text, dar asta nu înseamnă că noi, ca profesioniști în domeniul sănătății, nu suntem datori să informăm corect publicul în ceea ce privește vaccinarea”, a declarat Alexandru Rafila.
Păi și atunci cum? Povestea asta seamănă cu cea în care două tute plâng de mila copilului că s-ar putea să-i cadă drobul de sare în cap, de pe cuptor. Cam așa și cu simpatizanții AUR. A încercat George Simion să dreagă busuiocul că de fapt societatea civilă a organizat protestul și ei doar s-au alăturat.
Sunt curios cum o scoate la capăt cu pliantele care au împânzit țara, prin cutiile poștale ale oamenilor, cu îndemnul de a vota candidații AUR la Europarlamentare. Și aici e tot societatea civilă de vină? Oare autoritățile (desigur, cele care nu dorm în izmene) nu se autosesizează? Sunt totuși niște bani cheltuiți în afara campaniei electorale. De unde? Cum se justifică ei? Nu de alta dar știu că fiecare formațiune politică are un buget limitat pentru astfel de acțiuni ce trebuie să se desfășoare doar în perioada campaniei. S-o fi schimbat legea?
Protestăm ca să nu stăm acasă; nu știm pentru ce, dar sigur se găsește ceva. Facem scandal și țipăm în grup, doar pentru că acasă ne bate vecinul în calorifer. Furăm startul campaniei electorale doar pentru că suntem conștienți că autoritățile își fac siesta prelungită și îi doare în cot de ce se întâmplă în această țară.
Nu pot decât să reamintesc unul din sloganurile țepei numită FNI: dormiți liniștiți, nu de alta dar somnul (rațiunii) naște monștri (politici). Somn ușor!
Sursă foto: Digi24
Dan AGACHE
„ … asta nu înseamnă că noi, ca profesioniști în domeniul sănătății, nu suntem datori să informăm corect publicul în ceea ce privește vaccinarea”, a declarat Alexandru Rafila.
–
Tătar și Vela erau profesioniști în domeniul sănătății?
Că dacă au mai explodat ceva unități spitalicești, unități de miliție încă nu …
Oricum, singura preocupare permanentă a tuturor este campania electorală și propriul interes… Ce se înțelege din articol este că AUR a încălcat legea, cel puțin din punct de vedere al „formei” campaniei, lucru care, într-adevăr, ar trebui sancționat, cel puțin tot „de formă” (și cel mai probabil așa ar fi sancțiunea, dacă s-ar da vreuna)!
Necazul este că nu vor fi opțiuni mai bune decât cele de până acum: PSD și PNL „hârșâite în rele” în ultimii 35 de ani, USR care pare așa, mai „cu carte”, dar a făcut la fel ca PSD și PNL când a avut ocazia, AUR care-i adună pe cei cu mai puțină „carte” și pe cei care nu mai au în PSD poziția care cred că li se cuvine (doar folosește frustrările generate de cei aflați la guvernare, dar nu vine nici cu soluții și nici cu oameni care par capabili să le pună în practică sau, măcar, să pară „de bună-credință), PMP (mai există?) și o căruță de partidulețe „de apartament” cu vreun lider mai „vocal”, despre care nu știe nimeni al cui „apendice” sunt!
Toți sunt deștepți și încearcă sa influențeze pe ceilalți. Lăsați pe fiecare să gândească pentru el.
Adică, mucles! Păi, în cazul ăsta, nu are sens ocazia oferită pentru comentarii! În general, oamenii doar își spun părerea, nu sunt troli!
Toți cei care stau în poziție de drepți în fața Bruxelles-ului trebuie să „dispară” de la conducerea țării. Și PNL, și PSD, USR, UDMR, PMP, etc. De treizeci și… de ani sărăcim Intr-o țară bogată (vândută pe trei generații de acum înainte).
Legat de obligativitate, nu a trecut așa de mult timp de când COVRIGUL i-a înțepat pe oameni. Absolut neobligatoriu… era cât pe ce să nu mai poată lumea să meargă la lucru. Că, în afară de supermarketuri, nu prea mai puteai merge pe nicăieri!
Trezește-te domnu’ DAN!?!
Și ce, AUR o să fie altfel? Dacă o să ajungă la guvern, dacă-s de „bună-credință” o să constate că altă soluție mai bună decât UE nu există și, poate, vor negocia ceva mai bine (dar nu par capabili de așa ceva) sau, mai mult ca sigur (după cum acționează acum), vor profita de accesul la „borcanul cu miere” (indiferent cine-l oferă).
Ai dreptate! La cum se prezintă acum, se pare că iau decizii destul de controversate… Și încă nu au ajuns la ciolan.