Elena Amzoi, fostul director DGASPC Caraș-Severin a câștigat în instanță procesul prin care a atacat dispoziția președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, în urma căreia a fost retrogradată din funcția deținută în cadrul direcției, până la statutul de debutant în departamentul Resurse Umane.
Fostul director consideră că în mandatul Romeo Dunca s-au făcut prea multe abuzuri, din dorința actualului președinte de Consiliu Județean de a o înlătura de la conducerea instituției cu orice preț.
În acest context, Elena Amzoi declară: „În 28 mai am aflat de pe portal că Tribunalul mi-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal, în parte deoarece au fost excluși din cauză cei doi directori interimari și am rămas doar eu, președintele CJ, Romeo Dunca și Consiliul Județean Caraș-Severin, și am câștigat suma de 3.000 de lei, ce reprezintă cheltuielile de judecată.
În perioada în care am fost suspendată am primit salariu de director și consider că este corect, pentru că nu mai era nevoie să fie plătit alt director în această perioadă. În DGASPC, până să plec eu definitiv, au fost plătitți doi directori executivi, o cheltuială în plus pentru CJ, deși domnul președinte Dunca susține că face economii.
Curtea de Conturi va decide însă în această situație, în care, în aceeași perioadă, s-au plătit doi directori în același instituție.
Tot tribunalul a stabilit ca pentru toate comisiile care s-au reunit în perioada în care am fost suspendată să fiu remunerată de către CJ, avem pe lună 4 comisii, iar suma reprezintă 1% din salariul președintelui.
Acum mai sunt pe rol, cu domnul președinte Romeo Dunca, două procese. Am câștigat procesul după ce am atacat în instanță dispozițiile prin care am fost mutată ca și debutant HR, urmează dispoziția prin care am fost eliberată din funcție, pentru acel Calificativ de Nesatisfăcător, ceea ce nu am avut în viața mea. Chiar și domnul președinte Dunca mi-a dat calificativul Foarte Bine în primii doi ani, după care, după ce a înlăturat-o pe managera spitalului județean, Alina Stancovici, a venit la mine și mi-a spus că urmez eu”.
Elena Amzoi a atacat în instanță atât Dispoziția nr. 618 din 11 septembrie 2023, cât și Dispoziția 731 din 7.12.2023. A fost nevoie de două decizii pentru că fostul director nu putea fi suspendat din funcție mai mult de 60 de zile până la momentul evaluării, când a fost creat scenariul prin care să fie înlăturată din funcție.
„De aproape 8 ani, de când sunt în această direcție, eu știu cât am muncit, deși de când sunt director, de 4 ani, îmi tot verifică hârtie cu hârtie. Pur și simplu nu aveau motive să mă dea afară”, mai spune fostul director.
Elena Amzoi mai susține că abuzurile președintelui Dunca nu au fost îndreptate doar împotriva ei și că actulalul președinte de CJ a instaurat un regim totalitar în care cei care nu i se supun sunt înlăturați imediat.
„Există și la această oră colege care se plâng că de când am plecat din direcție nimeni nu îi mai apără și fac doar ce se dictează dinspre CJ. Este prea elegant să susțin că este vorba despre un sistem totalitar instaurat de președintele Dunca la nivelul instituțiilor din subordine, pentru că cine ridică capul, i-l taie. Mie mi-a spus că proastă nu sunt, doar că nu sunt de partea lui, adică să fac doar ceea ce vrea președintele și domnul Ilie Vasile Tipa, care m-a amenințat direct: „doamnă am ceva, dacă nu îmi rezolvați, puteți să plecați! Cu mine veți avea o problemă!”. Și nu i-am rezolvat pentru că ceea ce îmi cerea nu era legal. Și de atunci continuă! Cu nici unul din președinții de CJ nu am trecut prin astfel de situații, se verifica să fiu mereu totul în legalitate, acum însă este invers!”, a declarat pentru Reper24, Elena Amzoi.
Fostul director DGASPC Caraș-Severin este hotărâtă să se întoarcă la conducerea instituției dacă va câștiga în instanță și celelalte procese împotriva lui Romeo Dunca.
Lorena POENARU



















” în parte”… Care parte? Este definitivă? Nu se știe… Doamna Amzoi e cam pe lângă, de fapt ea lucrează pentru pesede, la subminarea lui Dunca… Crina stie de ce..