1.7 C
Reșița
joi, 07 noiembrie 24

Duminica Floriilor, vestitoarea Paștelui

Ca în fiecare an, Floriile se sărbătoresc într-o zi de duminică, la fel ca Învierea Domnului. Sărbătoarea mai poartă și numele de Duminica Patimilor sau Duminica Patimilor Domnului. Anul acesta, potrivit calendar ortodox 2023, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele pe 16 aprilie. Astfel, Floriile 2023 pică pe 9 aprilie, cu o săptămână înainte de Învierea Domnului.

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

În această zi, se ţine o liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar credincioșii merg la biserică cu crenguțe de salcie. Acestea sunt binecuvântate de către preot în cadrul unui moment special, ținut înainte de Liturghie. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Salcia de Florii înlocuieşte, de fapt, ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în România. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei. În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzească pe toţi cei din casă de boli.

Alţii respectă o altă tradiție de Florii: le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.

Dan AGACHE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei