Deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan susține că sunt trei tipuri de soluții prin care populația să primească ajutorul financiar pentru plata facturilor la energie, în această iarnă.
„Peste 6 milioane de gospodării vor beneficia de aceste măsuri, adică peste 15 milioane de români. Săptămâna viitoare, legea va merge la Camera Deputaților, și dacă va fi adoptată, va merge la promulgare, astfel încât să intre în vigoare începând cu 1 noiembrie:
- Plafonarea prețurilor – 1 leu kilowatt oră la curent electric și 0,37 lei KWh la gaze. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic. Dacă prețul se duce peste 1 leu/KWh, intervine plafonul. Plafonarea se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.
- Compensarea parțială a facturilor – maximum 29 de lei pe lună pentru factura de curent electric și maximum 33% pentru factura la gaze. Compensările se aplică pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Valoarea compensării este de 0,291 de lei pe KWh la curent electric.
- Amânări la plată pentru consumatorii vulnerabili. Consumatorul vulnerabil trebuie să facă cerere și primește amânare la plată pentru o perioadă de la 1 la 6 luni pentru facturile la energie electrică și gaze naturale, mai exact pentru consumul din perioada 1 noiembrie 2021- 30 aprilie 2022”, susține parlamentarul PNL, Dumitru Rujan.
Deputatul liberal afirmă că de sprijin financiar vor beneficia și IMM-urile prin:
- Aplicarea unui cote reduse a TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienții finali;
- În cazul energiei electrice, exceptarea de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență, accizei;
- În cazul gazelor naturale, exceptarea de la plata contravalorii accizei.
„Ca deputat voi vota pentru adoptarea acestor măsuri, pentru ca milioane de români să primească ajutorul financiar de care au nevoie!”, a mai declarat parlamentarul liberal cărășean, Dumitru Rujan.
Lorena POENARU


















