Marţi, 19 octombrie, a fost inaugurată oficial nocturna pentru terenul sintetic din Valea Domanului. Au fost prezenţi primarul municipiului, Ioan POPA, preşedintele clubului, Cristian BOBAR, antrenorul principal al echipei de seniori, Dan ALEXA, precum şi coordonatorul centrului de copii, Călin CHEREGI.
Investiţia a fost realizată în 45 de zile cu sprijinul unor sponsori (reflectoarele şi partea electrică) şi în regie proprie în cazul stâlpilor şi fixarea lor. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la, aproximativ, 40.000 euro.

Câteva grupe de copii au făcut primul antrenament la lumina reflectoarelor, bucurându-se, alături de antrenorii lor de schimburile de pase şi şuturile la poartă.
Primarul municipiului a declarat că urmează modernizarea terenului de la Arsenal, dar şi stadionul „Mircea Chivu” care ar avea un proiect, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, asemănător cu cel al arenei din Ploieşti, urmând să fie încadrat în categoria UEFA 3. De modernizare va beneficia şi terenul de la Gloria, acesta venind pe un loc trei în ordinea investiţiilor.
Preşedintele clubului, Cristian BOBAR, a precizat că este al doilea pas în modernizarea bazei sportive a clubului, după intervenţiile care au fost făcute în vară la gazonul stadionului. De ultima investiţie vor beneficia cei 250 de copii care activează în grupele din cadrul centrului. De asemenea, a arătat că activitatea centrului de copii este pe „drumul cel bun” odată cu venirea lui Călin CHEREGI, având în vedere şi faptul că grupele de juniori A, B şi C se bat la primele locuri în campionatele în care evoluează.
Dan ALEXA a arătat că este bucuros să facă parte dintr-un club care are în vedere şi investiţiile în propria infrastructură, precizând că puţine cluburi din cele la care a fost, fie că au fost finanţate de un patron, fie de către oficialităţi, au pus accent pe investiţile în infrastructura sportivă.
Coordonatorul Centrului de copii al CSM Reşiţa, Călin CHEREGI, a declarat că realizarea acestui obiectiv constituie o trecere la o etapă superioară în organizarea centrului, ceea ce înseamnă un mare sprijin acordat grupelor de copii.Totodată, a arătat ca ceea ce se întâmplă în această perioadă la nivelul clubului nu poate să nu îi mulţumescă pe antrenorii centrului, dar care sunt lucruri normale având în vedere investiţiile făcute la secţia de fotbal a CSM Reşiţa.
Miruna MIHANCEA

















