După Stroe, suntem cei mai tari din Europa!

Băi Stroe, Ionuț tată, tu te-ai dilit de tot?! Deci, după știința ta, România e bine, e pe plus, are creștere economică. Crește PIB-ul ca Făt-Frumos…din lacrimi.

Aseară, într-o emisiune tv, parvenitul ăsta cu izmenele în…vine, responsabil cu gimnastica de dimineață în PNL, le-a dat tuturor economiștilor peste nas: România, în plină criză economică mondială, cu toate pandemiile și războaiele de pe Mapamond, are o importantă creștere economică! Bă, ești nebun?! Bă, ești prost?! Și-ar zice Firicel și Celentano.

Tu, Ionuț, de inflație ai auzit? Știi cât a ajuns? E cu două cifre, monșer, a trecut de 15%. Știi ce înseamnă asta? Că ar trebui să avem o creștere economică, a PIB-ului adică, cu cel puțin un procent peste 15%. Or PIB-ul a crescut doar cu 3,9% (prognoza INS) pe semestrul I, 2022. Și ca să te conving, pe tine și pe toți parveniții politici, așa ca tine, află copilu`, că producția industrială este în scădere, ceea ce întărește ideea că doar creșterea prețurilor (în comerț) a dus în ultima perioadă la creșterea PIB.

Și ca să pun capăt oricărei speculații, îți pot spune că în august 2020 aveam o pensie de 940 € iar acum, cu toată creșterea de anul trecut, mai iau 760 €. Cam asta-i creșterea voastră, măi Ionuț! Procentul DE CREȘTERE găsește-l tu, Ionuț! Ce zici, e mișto, nu?

foto: playtech.ro

Mihai SPRÎNCEANĂ

Știrile zilei