24.7 C
Reșița
vineri, 17 septembrie 21

Emoție și bucurie printre „Sclipiri de vers“, la debutul poetei Adriana Cazacu Presură!

Foișorul din Parcul Tricolorului al municipiului Reșița a fost locul pe care Reper 24 l-a ales pentru lansarea volumului de debut al inspiratei creatoare de poezie, Maria Adriana Cazacu Presură.

Chiar dacă lumea nu se mai înghesuie atunci când vine vorba de o lansare de carte, fiind tributarii festivalurilor de nădușiți, vorba lui Dan Agache, cu manele, mici și bere, evenimentul a fost unul reușit. A venit doar cine și-a dorit iar pe iubitorii de poeme, cei care încă își mai adapă setea de cultură din metaforă, nu-i poți opri să-și bucure sufletul la ceas de august, pe-nserat.

Au ținut să vorbească la debutul literar al Mariei Adriana Cazacu Presură unul din oamenii care o cunosc îndeaproape și care și-au „permis“ luxul de a scrie o minunată prefață, actorul, publicistul și poetul Nicolaie Dincă, jurnalistul Sergiu Taban, ca reprezentant al organizatorului manifestării – Reper 24 dar și foștii colegi de scenă de la Teatrul din Slatina.

spot_img

Actorii din Slatina – Olt au recitat din versurile Mariei Adriana, la fel cum această emoție am trăit-o și atunci când am ascultat-o pe fiica autoarei, Yousra, la cei doar 8 anișori, bucurându-ne cu vocea ei de copil scump și blând.

Momentele dedicate poeziei au fost completate de recitalul cantautorilor folk Cristian Octavian Melcher și de Marcel Colcer, două voci emblematice ale Banatului de Munte, care ar merita recunoașterea scenei folk naționale.

La capătul evenimentului din Parcul Tricolorului, de la Foișor, încărcată de emoție, dar descătușată de presiunea debutului livresc, autoarea volumului de versuri „Sclipiri de vers“, Maria Adriana Cazacu Presură a declarat pentru Reper 24:

 

Ce pot sa spun? A fost cel mai frumos și minunat cadou pe care l-am primit vreodată! Un cadou pentru cei 40 de ani pe care i-am împlinit de curând….muzica  de calitate, oameni cu suflet frumos, flori, o atmosfera cum doar în visele mele putea exista! Mulțumesc Reper24 , pentru că din vis, ați făcut ca totul să devină realitate!

Mă bucur că încă mai există oameni care iubesc frumosul și poezia ! Și da, accept provocarea dumneavoastră ,de a scrie un al doilea volum de poezii, iar la anul sa fim din nou alături unii de ceilalți și sa ne putem bucura de vers…muzica …voie buna!“

Te felicităm din adâncul sufletului, Maria Adriana și îți urăm să ai în continuare același condei inspirat și adeseori… sclipitor!

 

Sergiu TABAN

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei