16.3 C
Reșița
joi, 24 aprilie 25

Experiență de neuitat, oferită de Aquacaraș copiilor din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara”!

În cadrul Proiectului educațional „HAI ÎN PARC!- parcul de reciclare Domeniile Murani”, subscris domeniului Managementul deșeurilor. Educație pentru mediu, derulat în cadrul Programului Național „Săptămâna verde”, 90 de copii și elevi cu dizabilități, însoțiți de cadre didactice, părinți, reprezentanți legali, s-au deplasat la Domeniile Murani din localitatea Pișchia, județul Timiș.

Scopul excursiei a fost acela de a cultiva prețuirea și respectul față de acțiunea de reciclare, în mod creativ și integrarea acestora în spațiul natural, de a consolida abilitățile de viață (comunicare și relaționare, autonomie personală și socială, comportamente pozitive în diverse situații concrete), se arartă într-un comunicat de presă al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița.

Prin amabilitatea doamnei manager al Domeniilor Murani, am putut desfășura o paletă largă de  activități: vizite – „Ferma cu povești”- ne-a oferit o experiență interactivă cu diverse animale, activități de relaxare – copiii s-au relaxat la locul de joacă „Uța și Toi”-  spațiu de joacă în formă de autobuz și tramvai și în aer liber – tobogane, trambuline, „Biblioteca din livadă”- copiii au răsfoit cărți în hamace și au exersat la pianină, activități sportive  – „Tărâmul aventurilor” – participanții au parcurs traseul de aventură construit din materiale reciclabile cu valoare economică mic, echitație – plimbare cu trăsura.

A fost o experiență minunată  și dorim să extindem acest gen de activitate.

Implementarea acestui proiect a fost posibilă datorită unei echipe de oameni „cu suflet mare” de la S.C. Aquacaraș, reprezentată de domnul director Gheorghe Filipescu, care au finanțat această acțiune cu suma de 11.350 lei, suma acoperind cheltuielile de transport, activități recreative ( plimbare cu trăsura, loc de joacă în autobuzul copiilor), servirea prânzului și a unei gustări.

Mulțumim AQUACARAȘ, pentru generozitate!”, precizează Claudia Tîrziu, cadru didactic la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița.

Lorena POENARU

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei