2.4 C
Reșița
miercuri, 04 decembrie 24

Sorin Maxim directorul ADR Vest: „Investim, nu cheltuim“

Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât îi fusese alocat inițial prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Asta înseamnă că, prin programul gestionat de ADR Vest, în regiune au fost investiți peste 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial regiunii (643,65 milioane de euro).

Până la termenul final până la care beneficiarii au putut depune cereri de rambursare, rata de absorbție a atins pragul de aproape 143%. În total, s-au făcut investiții în 874 de proiecte din regiune. Județul Timiș a atras 278 de milioane de euro; Hunedoara – 270 de milioane de euro; Arad – 186 de milioane de euro, iar Caraș-Severin – 185 de milioane de euro.

În ceea ce privește domeniile care au atras bani europeni, de cele mai mari finanțări au beneficiat investițiile în sprijinirea dezvoltării urbane durabile (peste 212 milioane de euro); cele în îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională (aproape 150 de milioane de euro); sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon (peste 130 milioane de euro); și îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (126 milioane de euro).

”Investim, nu cheltuim – acesta a fost deviza care ne-a ghidat în toată această perioadă, iar pragul la care am ajuns nu reprezintă doar o cifră, ci rodul unor ani de muncă, dedicare și angajament pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea zonei în care trăim. Cred că succesul este al întregii regiuni și e cu atât mai valoros cu cât a fost realizat într-un context dificil, marcat de evenimente globale precum pandemii sau conflicte armate“ a afirmat Sorin Maxim directorul ADR Vest.

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. Cheltuiala de peste 100 milioane de euro pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița va fi un exemplu de manual de cum NU TREBUIE cheltuiți atâția bani !
    O cheltuială imensă, mulți ani de șantier, toate termenele de execuție depășite, lucrări de toată jena, țevile de apă nu se mai înlocuiesc, zeci de semafoare, iar la final traficul va fi mai greoi decât înainte !

  2. „… de cele mai mari finanțări au beneficiat investițiile în sprijinirea dezvoltării urbane durabile (peste 212 milioane de euro)…”

    Adică mai multe borduri pe la unii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei