„Fabricat în România“, lozincă psd-istă, o ciorbă mereu reîncălzită

PSD încă nu înțelege (nu că celelalte partide ar fi altfel) că vremea lozincilor mobilizatoare a cam trecut. Că discursul populist, fie și când este vorba de talpa țării, țăranul-producător, micul sau marele fermier, nu mai sensibilizează…electoral pe nimeni, nici chiar pe psd-iștii cu acte-n regulă, și ei truditori și la fel de năpăstuiți.

Începând cu ministrul pe Agricultură, continuând cu parlamentari și lideri locali, vin pe rând la microfon și ne promit câte-n Lună și-n stele fluturându-ne lozinca „fabricat în România“. Adică, producătorii autohtoni vor fi sprijiniți, creditați, împinși de la spate să producă legume, multe legume și iar legume, pe lângă cele deja cunoscute, tomata și ai-ul cu miros și gust dacic.

Dar nimeni nu le spune țăranilor ce vor face cu producțiile stahanoviste ce se arată la orizonturile…roșii. Unde le vor vinde? Cu cât le vor vinde? Cine le garantează un preț din care țăranii să-și poată scoate măcar cheltuiala cu producția? Nimeni! Nici un act normativ emis și publicat în M.O. Vorbe, palavre, vom face, vom drege… De peste 30 de ani, aceeași poezie prost recitată. Dar producătorii de alte celelalte, precum cartofi, fasole, mazăre, spanac și ștevie ori urzici, ăștia de ce nu sunt…protejați? De ce nu și cei din pomicultură?

Chiar, tovii ăștia, psd-iștii (căci de la ceilalți pe astfel de teme nu am pretenții) să nu priceapă că două sunt soluțiile care pot rezolva problema „fabricat în România”, adică produse românești în piețe, dar mai ales în galantarele marilor și micilor magazine?

Prima ar fi înființarea de depozite locale și/sau zonale (ALE STATULUI) unde producătorului să i se achiziționeze și să i se plătească pe loc marfa contractată în prealabil.

Și a doua ar fi ca statul să garanteze credite de producție prin deschiderea de linii de finanțare în baza contractului de livrare încheiat între producător și depozitul zonal/local. Suficient! Restul se rezolvă de la sine. Pentru că statul, mă gândesc, știe ce să facă cu marfa după ce-o preia de la producători. Dacă nu știe îl poate întreba pe statul turc, egiptean, indian, francez, polonez sau sârb. Altfel rămâne ca și până acum. Vorbe goale! De care ne-am cam săturat.

Mihai SPRÎNCEANĂ

 

Știrile zilei