5.7 C
Reșița
joi, 09 decembrie 21

Familie din Moldova Nouă, terorizată de ani de zile de un fost vecin violent! „Soția mea are coșmaruri!”

O familie din Moldova Nouă susține că stă de câtiva ani într-o teroare de nedescris fiind în permanență amenințată de capul unei familii numeroase din localitate, care ar căuta răzbunare în urma unui incident nefericit care ar fi avut loc în trecut.

Bărbatul care a sunat la Reper24 să-și spună povestea, afirmă că autoritățile nu îl ajută și că a făcut numeroase sesizări, iar agresorul ar avea susținere și scapă mereu basma curată.

Nimeni nu vrea să facă nimic pentru noi! Ni s-a spus: ce vrem să ne trimită bodyguarzi? Dar nu mai putem, nu mai suportăm! Justiția așteaptă să ne omorâm între noi ca să ia măsuri? Am trimis și petiție online la MAI, poate vor să facă ceva, dar nu-i pasă nimănui. Stăm într-o teroare de nedescris!

spot_img

Este un om foarte periculos, pe care Poliția Locală îl protejează. Are nu știu câte dosare penale”, susține bărbatul, pescar în Moldova Nouă.

Povestea răzbunării ar fi început cu ani în urmă, iar nenorocirile care s-au abătut asupra bărbatului s-au ținut lanț în toți acești ani.

În 2016 a vrut să mă omoare, iar eu, într-un gest disperat, l-am amenințat cu butelia, deși butelia era goală. Atunci au venit echipajele de poliței după mine și am fost abuzat verbal”, a mai spus bărbatul din Moldova Nouă, a cărui nume nu il punem publica pentru a-l proteja de viitoare atacuri.

La începutul lunii, locuința în care bărbatul domicilia cu familia a fost vandalizată, iar o sumă de bani a dispărut.

Mi-a vandalizat fosta locuință și magazia, am avut foarte multe bunuri acolo, motorul de barcă, generatorul de curent și multe lucuri nu le-am recuperat, noi stăm cu frică pentru că ne așteptăm să vină să intre peste noi în casă.

Cu o noapte inainte am stat baricadați în casă să nu intre peste noi. Dimineața am fugit cu familia de acolo și ne-am mutat în locuința pe care am primit-o de la Primăria Moldova Nouă. Fiind pe fugă, am uitat în casă și o poșetă cu banii pe care i-am scos de la bancă ca să ne mobilăm apartamentul cel nou. La scurt timp ni s-a comunicat că ni s-a spart camera și când ne-am dus să verificăm am realizat că ni s-au furat banii, iar locuința era vandalizată”, a povestit omul, care bănuiește că agresorul ar fi autorul furtului.

Între timp teroare continuă, iar bărbatul dn Moldova Nouă simte că viața sa și a familiei sale este în pericol.

A băgat o teroare în noi de ne-a exasperat! Soția mea are coșmaruri deja. El are o familie numeroasă, eu în orașul acesta sunt singur.

Nu sunt un om rău, nu am făcut rău nimănui, nu am dosar penal, m-am apucat de pescuit, îmi văd de treabă, am și un canal de youtube. Dar nu înțeleg de ce sunt eu de vină pentru toate”, a declarat D.F din Moldova Nouă.

Redacția Reper24 a cerut un punct de vedere reprezentanților poliției.

La data de 01 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au fost sesizați de către o femeie despre faptul că un vecin i-a distrus ușa de acces în locuință, iar din interior i-a sustras o sumă de bani.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nou, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate”, a delcarat purătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei