3 milioane de plăți au fost efectuate în primele 5 luni ale acestui an, prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a sumelor achitate ajungând la 678 milioane lei. Dintre acestea, 145.000 de plăți, în valoare de peste 30 milioane de lei, au fost făcute prin intermediul platformei online, iar pentru lemne de foc cardurile de energie au fost utilizate de peste 92.000 de beneficiari. Suma achitată, în numerar, pentru compensarea costului lemnelor de foc este de 62,4 milioane lei.
„Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) și constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români. Împreună cu Poșta Română, urmărim zi de zi modul în care se derulează acest program pentru a interveni atunci când identificăm dificultăți în implementare. Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate și simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient. Astfel, într-o singură lună – mai – s-au făcut de peste 5 ori mai multe plăți pentru lemne decât în primele două luni de program. Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 și că prima tranșă de 700 lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârșitul anului. Reamintesc faptul că din septembrie vom forniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Până în prezent, au fost emise și distribuite peste 2 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili și au fost soluționate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.
Reamintim că peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.
Dan AGACHE
Persoanele respective au ajuns vulnerabile din cauza incompetenței politicienilor pe care îi avem la conducere (inclusiv mocioarcă, velea, rujanu tzaganu, marșaliciu, damuian și alții care pozează în salvatorii județului, dar de fapt îl îngroapă).
Și când te gândești că unii precum „senatorul cu expertiză” (așa îl alinta un așa-zis ziarist de pe aici) au studii și doctorate în economie, dar dau legi care sărăcesc populația și o îndatorează …