Instituția supremă în statul român, Parlamentul țării a crescut din punct de vedere numeric la ultimele alegeri. A crescut numeric, pentru că din punct de vedere calitativ… ce să mai vorbim; simțim fiecare dintre noi.
Astfel, în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 588. La un simplu calcul matematic, creșterea a fost de 25%. Adică avem mai mulți parlamentari, mai incisivi, gata să se lupte cu relele acestei țări pentru binele populației.
Care populație a scăzut de la 20.121.641 de locuitori la referendumul din 2011, la 19.053.815 de locuitori la referendumul din 2022. Un minus de 1,067 de milioane de locuitori, asta după datele statistice oficiale. În realitate, a scăzut probabil mult mai mult pentru că atât recensământul din 2011 cât și cel de anul trecut ridică mari semne de întrebare în privința corectitudinii datelor culese. Deci nu contează că populația a scăzut, numărul de parlamentari a crescut.
Dar stați puțin, noi nu suntem singuri, noi suntem o familie, o mare familie europeană care, la rândul ei, are un parlament reprezentativ pentru statele componente. Parlamentul European este compus din 705 membri, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009).
Iar facem un calcul aritmetic și aflăm că ditamai Parlamentul UE are cu doar 112 prlamentari mai mult decât România. Altfel spus Parlamentul European beneficiază de un parlamentar la 532.000 de persoane eligibile la vot, iar România are un parlamentar la 32.000 de români.
Lăsăm paradoxul deoparte și anume că la 19 milioane de români, 18 milioane 200 au drept de vot (cu cine or fi făcut ăștia matematică) și ne întrebăm care este rostul unui număr atât de mare de „reprezentanți ai poporului“ în forul legislativ al țării.
Da, știu și eu și știți și voi că din 4 în 4 ani se transformă în mielușei și ne bat în ușă să ieșim la urne să-i alegem pentru că, nu-i așa, ei sunt atât de frumoși și deștepți și utili acestei țări. Asta mă face să-mi amintesc acea comparație a politicienilor cu … porumbeii: când sunt jos, îți ciugulesc din palmă; când sunt sus ni se răhățesc în cap. Deh, metehne dâmbovițene.
Dan AGACHE
Eeeiii, domnu’ Dan! A crescut nu doar numărul parlamentarilor… au apărut noi sinecuri pe salarii grase, a crescut și numărul bugetarilor tăietori de frunze la câini pe salarii umflate artificial…
… ne întrebăm care este rostul unui număr atât de mare de „reprezentanți ai poporului“ în forul legislativ al țării.
–
Cum care? Rostul este continuitatea, tovarăși!
Se vede și din prima poză că rostul constă în deplinătatea umplerii casei poporului, ctitorită de ceaușescu, în spiritul de centralism democatratic. Sau democrație centralizată, egal.
Pentru că sângele – apă nu se face. Nici invers, apa …
Așa că rămân pietrele.
De bordură.
Și bolovanii.
Greșesc?
P.S.
Chestiune de ”catratic surgery” (pentru cine nu înțelege cuvântul).