Partidul Social Democrat nu este în niciun caz câștigătorul absolut al alegerilor din 9 iunie, atrage atenția medicul Paul Purea, cel care a candidat pentru un post de consilier județean pe lista AUR. Purea, care revine în forul județean cărășean după patru ani de absență (a mai fost consilier din partea PMP în mandatul 2016-2020) face referire la două aspect: pe de o parte, numărul de cărășeni care au ieșit la vot (51,62% dintre alegătorii înscriși pe liste), iar pe de altă parte, faptul că social-democrații au reușit să obțină doar 14 fotolii de consilieri județeni.
„Pesediștii clamează victoria lor ca fiind una de înaltă laudă și de intensă apropiere a încrederii populației către sigla partidului celor «trei trandafiri». Aiurea! Fals și neadevărat – cel puțin, în Caraș-Severin! Populația județului a fost/este în mare parte dezamăgită, plictisită de multele promisiuni și minciuni din trecut, fără suflul prezent al speranței că lucrurile mai pot fi îndreptate spre bine, calitatea existenței lor îmbunătățită. Așa se explică prezența scăzută a cetățenilor la urnele de vot. Sub egida unei astfel de realități, cum să te lauzi cu o alegere «măreață»?
Trei partide politice au intrat în componența Consiliului Județean Caraș-Severin. PSD, câștigătorul! nu are (spre norocul cărăşenilor!) majoritate absolută în forul de care discutăm. Acest lucru înseamnă că PSD nu este altceva decât un câștigător de formă, de nume, nu și unul de fond! Este, în realitate, cel puțin deocamdată, unul fictiv, fără materialitate și conținut substanțial al deciziei (asta dacă nu face vreo alianță cu unul din cele două partide, din componența consiliului!)”, își susține Purea, punctul de vedere.


Pe de altă parte, Paul Purea își exprimă speranța că viitoarele ședințe ale CJ Caraș-Severin vor fi mai constructive, fără circul din ultimii ani. Idealist, Purea și-ar dori ca viitorii lui colegi din CJ Caraș-Severin să uite partidul din care fac parte și să voteze așa cum le dictează conștiința, dar și să continue proiectele începute de fosta administrație, cum ar fi reabilitarea căii ferate Reșița-Timișoara, promovarea turismului, reabilitarea unor drumuri județene
„Să se documenteze și să discute cu cetățenii comunităților vizate privind respectivul proiect, nu să ridice mâna precum maimuțele imitând așa-numitul lider de grup; trebuie votate proiecte majore, cinstite, create în interesul cetățeanului și nu al unei găști politice (…)
Să sperăm că nu mai există trădări în componența eșantionului de consilieri județeni!
Dacă dl președinte Hurduzeu (despre care personal am o părere destul de bună) își imaginează că județul se va reîntoarce exact la «politica» și situația guvernării administrative, existentă în legislatura 2016-2020, cu conducerea Hurduzeu-Nedelcea-Popovici, cu dansul pe mese și tot felul de…, cu intervenția ultrasonică și categorică a dlui Crina din legislatura 2020-2024, se înșală.
Județul Caraș-Severin are nevoie de o altă politică! De o altă manieră de administrare din partea celor aleși!”, concluzionează Paul Purea.
Karina TINCUL
As dori pe aceasta cale să dau un exemplu de gândire pozitivă la toți comentatori din partea unui om trecut prin viață și care am fost și pe dincolo de exemplu in Austria fiind la pensie și care am lucrat toată viața pentru Reșița. Sa lase domnul primar un anunț cu numărul lui de telefon sau cineva care îl cunoaște personal săl sun sa ii dau o idee gratis nu îmi trebuie bani ba chiar dimpotrivă îl ajut și cu detali cum sa facă. Deci pe scurt e o idee unde ar fii. Minim 4-5 benefici pentru oraș. Sa bage tramvai până la șură in capăt că acuma e autobuz numa până la baraj și ăla rar și pensionari nu pot sa urca până la apa daca vrea să meargă la pescuit. Așa ar venii turiști care sa steie in hoteluri la Reșița (beneficiul 1 pentru hoteluri) și ar merge ziua la pescuit la șură că dincolo de exemplu in Austria e 300de euro pe săptămână și e plin de oameni care vine de peste tot și chiar din Germania. Beneficiu 2 ar fi pentru reșițeni care în loc să meargă cu mașina unde și așa nu ai loc de parcare sar duce cu tramvaiul. Sa fie lacul numa de pescuit și să bage primăria pește beneficiu 3ar fi că e ecologie așa decât sa vina toți să facă baie și să asculte muzica tare mai ales manele dar și alta muzica așa zis moderna. Beneficiu 4 ar fi pt cetateni din lent care acuma au decât un autobuz care circula rar și ar vrea și ei să meargă cu tramvaiele că trebuie să fie pentru toată lumea nu numa unii. Și al cinicilea beneficiu pentru servisuri sau spălători că turistul care merge cu tramvaiul la șură își poate lasa mașina la servis pentru eventuale reparați care in Austria și Germania sint scumpe și chiar dacă sa zicem numa schimba uleiul și tot e bine că și aia sint bani. As vrea sa vorbesc cu domnul primar sau cineva care îl cunoaște săi transmită aceasta idee gratis și așa numa bine am dat un exemplu de idei constructive in loc de comentari aiurea cum fac alții. Poate toată lumea să vadă diferența și sa vina și ei cu ideile lor fiecare, și să facem Reșița mare și frumoasă cum a fost mai demult. Doamne ajuta și dacă e nevoie sa explic detali sa lase numărul și îl sun eu sau ne întâlnim.
Maistore, vezi ca ești cam ruginit! Bați câmpii…
Bine zis d-le Purea, tremura ca nu au majoritate in consiliu, vreau sa cred ca dinspre AUR sa nu fie trădare, o victorie amara, tot circul a plecat de la Crina, marele atotștiutor dar care nu știa decât tărăboi sa faca
Sa se dea abonamente gratis la pensionari pe tramvai care am lucrat toată viața în Reșița . As dori sa rog pe redactorul șef sa facă o rubrica numa cu idei de la oameni sa vina fiecare să zică cum ar face constructiv pentru Reșița și atunci sar aduna cele mai bune idei poate chiar sar combina 2-3 și sar face din orașul nostru cel mai tare din tara poate chiar din Balcani fiindcă aici e o zona extraordinară de frumoasa la concurență cu Austria daca nu chiar peste. Sa fie un turism frumos daca de exemplu ar baga primarul pești in lac la șură ar pescui oameni în liniște și să nu mai facă toți baie unde are toți chef și să facă fum și gălăgie de la manele și cu radio și așa mai departe. De exemplu tot redacția să interzică comentarile negative și care nu aduc nimica bun doar sunt răutăcioși sau poate nu au idei că nu au văzut altceva și atunci cred că nu se poate altfel. Orice sar face trebe sa existe câțiva deștepți care să găsească nod în papură numa sa vina cu idei nu știe decât cu comentari. Așa nu se face treaba trebuie toți să pună mintea la contribuție și sa vina cu propuneri și așa mai departe. De exemplu vara să pună niste remorci la tramvai deschise doar sa aibă o copertina de soare și în rest sa bată vântul cum era mai demult înainte de revoluție la mare acuma nu știu dacă o mai fi tot așa că nu am fost. Era un trenuleț cu câteva remorci și mergea prin stațiune și lumea se plimba chiar daca navea treabă numa de plăcere. Deci de idei din acestea are nevoie orașul și de oameni pozitivi nu că mă dau eu exemplu dar la vârsta mea care acuși trec pe 82 și tot mai vin cu idei pozitive. As putea și eu să comentez că dacă se face de ce se face daca nu se face sa se facă și așa mai departe dar nu e in beneficiu nimănui. Cu stima doamne ajuta.
Oportunistule bătrân, taci și bucură-te că ai prostit un alt partid (PMP- ul nu ți-a mai plăcut!) care să te treacă pe listă la ,,eligibili”
Corrrrrect!
Pariez ca auricii vor trece în corpore la pesede în cel mult un an… Momeala puterii, avantajele personale, sinecurile, funcții neangajante dar bine plătite, astea vor fi motivele cu care intransigentii aurași vor sari în barca roșie… PSD – ul local are exercițiul trădării PNL-iști lor din actualul mandat…
”Așa se explică prezența scăzută a cetățenilor la urnele de vot.”
–
De parcă la urnele de ”tov” (s-)ar fi prezentat (cu omagii) mai mulți 🙂
La belle epoque (labele poc!)