Trei zile și nopți de neuitat, la final de iulie, la Ponton Casa Baraj! Între 28-30 iulie se va desfășura, la Văliug, cea de-a doua ediție a festivalului „The Bohemians”.
După o primă ediție de succes, la începutul verii, în Delta Dunării, în minunatul Green Village, un nou loc spectaculos din România îi va primi pe iubitorii muzicii electronice într-o atmosferă unică în inima naturii pe lacul Gozna, în Munții Semenic.
„Acest festival reprezintă mixul perfect de muzică și natură care va oferi o experiență de neuitat celor care vor alege acest eveniment din al cărui line-up vor face parte artiști precum legenda progressive house Guy J, tânărul francez Baron, dj-ul ungur Peter Makto și Sona, fiul lui Black Coffee și compozitor al piesei«“Texts Go Green» de pe albumul lui Drake. Nu vor lipsi nici artiștii români, nume precum trupa Golan, Adrien, Moonsound, Rosario Internullo, Sllash & Doppe și mulți alții vor completa un line-up boem și eclectic.
The Bohemians înseamnă trei zile și trei nopți de neuitat, cu multă dragoste pentru muzică și natură, energia și creativitatea artiștilor într-un cadru idilic pentru suflete boeme și neîmblânzite”, transmit organizatorii.
Biletele sunt disponibile aici, în număr limitat la prețul de 150 de lei, prețul final fiind de 200 de lei pentru toate cele trei zile de festival.
The Bohemians este un eveniment organizat de Cyclic, agenție de booking și organizare evenimente care în ultimii 13 ani a condimentat evenimentele muzicale regulate creând o experiență deosebită cu fiecare petrecere.
Karina TINCUL

















