Un eveniment extrem de emoționant și sensibil va avea loc în Centrul Civic din Reșița, în data de 28 iulie 2023, la ora 20:00, organizat de Lions Reșița Kindness în cadrul căruia participanții vor ridica baloane personalizate trimițând prin acest gest „Un Gând pentru Îngeri”
Este vorba despre un eveniment simbolic în care părinții sau apropiații copiilor plecați dintre noi se adună împreună pentru a-și aminti și onora îngerașii lor dragi. „Scopul principal al acestui eveniment este să ofere un spațiu comun pentru a-și exprima durerea și iubirea lor pentru cei care au plecat prea devreme, mult prea devreme din această lume”, transmit organizatorii.
Ridicarea baloanelor cu heliu către cer la ora 20:00 va fi momentul central al evenimentului. Participanții vor primi baloane colorate, care pot fi personalizate și decorate cu mesaje speciale pentru copiii lor îngeri. „Mesajele pot fi cuvinte de dragoste, gânduri, dorințe sau pur și simplu un mod de a-i spune că îi iubesc și că îi vor păstra mereu în inimi”, mai spun cei de la Lions Reșița Kindness.
O mămică, colegă a organizatorilor a transmis pentru acest eveniment un mesaj extrem de sensibil și emoționant:
„Sunt mamă de îngeraș pe nume Mara Ilinca. În 29 iulie se vor împlini 5 anișori de la primul strâns în brațe, de la primul plâns de fericire. Mara a plecat la cer după 9 zile de la primul strâns în brațe.
Este un dor nebun în mine de mirosul ei, chiar și acum, dar am învățat să trăiesc, să zâmbesc, să mă bucur de tot ce mă înconjoară cu dorul în suflet.
Când sufletul ți s-a înjumătățit, când rămâi doar cu dorul, când de multe ori cei din jur nu reușesc să înțeleagă până la capăt, când ai nevoie de un sprijin necondiționat, când întrebările nu sunt de ajuns și răspunsurile nu sunt suficiente, ai nevoie să îți amintești, să reînveți să zâmbești, să trimiți dragoste către Univers.
Vino alături de noi și înalță un mesaj din inimă puiului tău, lasă-te ținut de mână de cei ce împart aceeași durere și privește cum baloanele se înalță spre cer.
Ridic baloane la cer încă din primul an de la plecarea Marei, iar sentimentul este unul de eliberare.
Îmi doresc să ne întâlnim, să împărtășim și să ne îmbrățișăm cu sinceritate, cu sufletul deschis în amintirea sufletelor plecate mult prea devreme către cer.
Din proprie experienţă ştiu că nici un om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o îmbrățișare și o vorbă bună, spusă cu sinceritate, pot face diferenţa majoră între un suflet îndurerat şi un om care să accepte cea mai grea încercare a vieţii. Veniți alături de mine și echipa din care fac parte Lions Resita Kindness să ridicăm baloane către cer în 28 iulie!”.
Evenimentul debutează la ora 18:00 în Centrul Civic al municipiului unde membrii Lions Reșița Kindness vor asigura logistica pentru umflarea cu heliu a baloanelor și personalizarea acestora.
Va urma apoi sesiunea de povestiri și amintiri: Părinții sau apropiații vor avea ocazia să împărtășească povestiri și amintiri despre copiii lor plecați, creând între ei un spațiu deschis de compasiune și suport emoțional.
Participanții vor primi baloane și materiale pentru a le decora în mod unic și personal, cu mesajele lor speciale.
După ce baloanele au fost decorate și legate de mesajele lor, toți participanții se vor aduna împreună pentru a elibera baloanele către cer la ora 20:00. Acest moment va fi însoțit de un moment de liniște din partea participanților..
Evenimentul se va încheia cu un mesaj de mulțumire către toți cei prezenți și un îndemn de a continua să își cinstească amintirea copiilor îngeri și să ofere sprijin celorlalți participanți în durerea lor.
„Un Gând pentru Îngeri” este un moment de comemorare, împărtășire și comunitate, menit să aducă împreună persoanele care trec prin aceeași durere și să creeze un spațiu de înțelegere și consolare, transmit cei de la Lions Kindness Reșița.

Lorena POENARU


















