Fie să renască din propria cenușă, ca pasărea Phoenix: Ansamblul Semenicul

La inițiativa președintelui Consiliului județean, Silviu Hurduzeu, și a managerului Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin, Dan Mirea, ansamblul de dansuri „Semenicul” ar putea renaște ca pasărea Phoenix din legende.

Un adevărat brand al Banatului de Munte timp de peste 40 de ani, acesta a fost desființat cu câțiva ani în urmă. Dar urmează să devină din nou ceea ce a fost și chiar mai mult.

Drept pentru care, Centrul a lansat un casting pentru cei ce-și doresc să facă parte din acest simbol al folclorului bănățean.

Înscrierile se vor face pe două grupe de vârstă: 7-14 ani și 14-30 de ani, până la sfârșitul lunii februarie, iar informații se pot obține de la secretariatul instituției, tel. 0255-226.698 sau la mail: centrulculturaarta@gmail.com.

La început nu va funcționa ca un ansamblu profesionist, important este mai întâi să-l reînființăm. O să am 2 coordonatori permanenți și o să invit și alți coregrafi de notorietate din Banat și nu numai, ca să pregătim câteva suite, iar primul eveniment la care m-am gândit să ne prezentăm, va fi în luna iulie, la Festivalul „Hercules” din Băile Herculane.

Intenția este să se alcătuiască un nucleu de oameni dornici să participe la acest proiect, din care să putem alege cam 10 perechi de dansatori, cu ajutorul unei comisii de specialitate, care mai apoi să devină profesioniști (după parcurgerea mai multor etape), așa cum au mai toate județele României”, a explicat Dan Mirea.

Dacă toate vor merge bine, brandul Banatului Montan, ansamblul de dansuri „Semenicul”, va încânta din această vară publicul iubitor de folclor, care cuprinde un număr foarte mare de admiratori.

Daniela TUDOR

Știrile zilei