fbpx
14.1 C
Reșița
vineri, 29 martie 24

Fii informat, nu abuzat! FACIAS te ajută!

FACIAS – Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a realizat un ghid practic pentru consumatorii care vor să conteste facturile la energie și gaze naturale. Demersul FACIAS vine în contextul în care foarte mulți români au primit facturi cu valori uriașe la energie și gaze și, ca în multe alte situații, consumatorii nu sunt protejați de instituțiile statului și se văd în postura de a-și rezolva singuri problemele.

Ghidul practic elaborat de FACIAS explică, într-o serie de pași simpli, ce pot face consumatorii în momentul în care primesc o factură nejustificat de mare, de la contestarea acesteia la ANRE și ANPC, până la contestarea în instanță.

Ghidul acoperă și situațiile speciale, cum este cea în care facturile mari apar după schimbarea contorului, dar și ultimele prevederi legale în ceea ce privește compensarea și plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale.

Facturile continuă să fie foarte mari. Ne supărăm, ne înfuriem, cerem socoteală, dar dacă nu facem ceva practic, noi rămânem cu paguba, pentru că, în locul nostru, nu se va lupta altcineva. Cu cât sunt mai mulți consumatori care vor lupta pentru dreptul lor, cu atât mai mult atragem atenția și forțăm instituțiile statului să ia măsuri, să controleze și să îndrepte situația„, transmite FACIAS.

Campania „Fii informat nu abuzat” are ca scop informarea cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au în raport cu instituțiile statului, identificarea și soluționarea abuzurilor când acestea sunt comise, dar și cunoașterea organizațiilor/instituțiilor care le pot oferi suport în lupta cu astfel de abuzuri.

Prin această campanie, FACIAS urmărește și stimularea implicării civice a cetățenilor români, creșterea gradului de responsabilizare și implicare în problemele de interes național ce au ca obiect vătămarea drepturilor acestora de către instituțiile statului.

Ghidul privind instrumentele practice și utile pentru a contesta facturile de energie și gaze naturale poate fi accesat pe site-ul FACIAS.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei