Flavius Vasile (PMP): „Tineretul poate aduce schimbarea în Caraș-Severin”

Generația tânără este cea care poate schimba în bine aspectul economic și social al județului Caraș-Severin, este de părere Flavius Vasile, membru PMP și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.

„Dragi cititori, mă numesc Flavius Vasile și am vârsta de 29 de ani. Fiind născut și crescut în Reșița, mă pot considera copilul cetății de foc, mai ales prin faptul că bunicii precum și tatăl meu au activat în industria siderurgică a urbei.

Sunt absolvent de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea de Vest Timișoara în 2016, precum și absolventul unui program masteral al SNSPA în 2018, cu specializare în securitate și diplomație. De asemenea, în prezent urmez cursurile programului masteral de Administrație Publică Europeană din cadrul Universității Babeş-Bolyai.

Pe plan profesional, activez în mediul privat, lucrând ca manager de transport.

Cred în potențialul turistic, social și economic al Carașului. Prezentul pan-european ne obligă să valorificăm potențialul istoric, multietnic și multicultural al județului nostru, precum și valorile tradiționale românești ce ne înconjoară.

Sunt altruist și încrezător că tânăra generație poate schimba aspectul economic și social al județului nostru. Tocmai de aceea m-am implicat în scena politică județeană, activând în cadrul Partidului Mișcarea Populară.

Acum mă prezint in fața dvs, a cititorilor, din postura de candidat la Consiliul Județean Caraș-Severin. Pe data de 9 iunie, îmi veți putea regăsi numele pe lista Alianței Dreapta Unită.

Mă consider un om onest, perseverent, deschis și comunicativ. Tocmai de aceea vă invit la dialog pe toți cei dornici să discutăm situația politică județeană. Ideile dumneavoastră pot avea un reprezentant în forul județean. Împreună putem să reușim schimbarea clasei politice actuale!

Județul nostru are un trecut idilic și merită un viitor modern.

Tineretul vă poate aduce schimbarea, pe data de 9 iunie, în cadrul Alianţei Dreapta Unită!”

(PE)

Comandat de Partidul Miscarea Populara | Cod MF: 21240022

Știrile zilei