Fundația Comunitară Banatul Montan anunță lansarea celei de-a doua ediții a Fondului Științescu, un program de finanțare dedicat proiectelor educative în domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă, matematică). Scopul programului este de a cultiva pasiunea copiilor și tinerilor pentru știință, într-un mod creativ, prietenos și util. Bugetul pentru această ediție este aproape triplu față de prima ediție, ridicându-se la aproape 130.000 de lei, iar maximul alocat pe un proiect este de 10.000 de lei.
Cei interesați pot completa Formularul de Intenție până pe 25 decembrie, urmând ca în luna ianuarie echipa de la Fundația Comunitară Banatul Montan să ofere consultanță și ghidaj pentru scrierea proiectelor, ce se pot depune până pe 31 ianuarie 2024. Pe paginile de social media se pot vedea proiectele din prima ediție, iar pe site-ul Științescu Banatul Montan se găsește Ghidul Aplicantului, Calendar și alte informații necesare.
Obiectivele programului Științescu Banatul Montan sunt:
- să încurajeze pasiuni și cariere în domeniile științelor și tehnologiei pentru cât mai mulți copii și tineri, indiferent de abilităţi, prin intermediul unor procese de învățare bazate pe abordări practice, interdisciplinare și de colaborare;
- să stimuleze creativitatea, autonomia și implicarea în crearea de conținut educațional a cât mai multor copii și tineri;
- să contribuie la dezvoltarea și diversificarea educației STEAM în școli, dar și în cât mai multe contexte în comunitate;
- să încurajeze filantropia, voluntariatul și consolidarea unei comunități locale de suporteri și oameni de acțiune pentru educația STEAM modernă.
Karina TINCUL