10.4 C
Reșița
sâmbătă, 06 decembrie 25

Fostul adjunct al IPJ Caraș-Severin se alătură echipei Primăriei Moldova Nouă în calitate de consilier al primarului

Începând de astăzi, Aurel Coman, fost adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, se alătură echipei de consilieri ai primarului Adrian Torma.

Cu o experiență de peste trei decenii în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), dintre care 13 ani în funcții de conducere, Coman vine cu un portofoliu solid de expertiză în domeniul ordinii publice și al managementului instituțional.

Cariera sa cuprinde funcții precum: șef al Poliției Orașului Moldova Nouă timp de 5 ani, adjunct al șefului IPJ Caraș-Severin timp de 8 ani.

„Prin prezența domniei sale în echipa primăriei, aducem un plus important de experiență și integritate”, a declarat primarul Adrian Torma.

În noul său rol, Aurel Coman va coordona: activitatea Poliției Locale, Compartimentul Mediu, Serviciul Taxe și Impozite. Totodată, va colabora direct cu Gospodăria Locală, Serviciul de Salubritate, Serviciul de Iluminat Public.

Printre atribuțiile sale se numără și gestionarea relației cu operatorul de salubritate SC Ionela, dar și colaborarea cu Liceul Tehnologic Moldova Nouă, în vederea combaterii absenteismului și consumului de substanțe interzise în rândul elevilor.

Va reprezenta un sprijin important în relația instituțională cu Poliția Națională, Poliția de Frontieră, Jandarmeria și ISU”, a subliniat primarul.

Numirea sa marchează un pas important în consolidarea capacității administrative a primăriei și a relațiilor interinstituționale esențiale pentru siguranța și buna funcționare a orașului Moldova Nouă.

Lorena POENARU 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei