Fotbaliștii rossoneri, la finalul pregătirii centralizate, au întâlnit în cel de-al treilea amical al verii formația Viitorul Șimian
La finalul cantonamentului desfășurat la baza proprie din Complexul „Mircea Chivu”, fotbaliștii reșițeni au susținut săptămâna aceasta un nou meci de pregătire, oaspeți fiindu-le jucătorii echipei Viitorul Șimian.
Principalul rossonerilor, Călin CHEREGI, a avut la dispoziție întregul lot de jucători, fiind cooptat și Vlad CHERA, revenit la echipa reșițeană.


Vremea, meciul fiind programat la ora 11:00, dar și gazonul perfect au contribuit la o partidă plăcută, echilibrată în prima partea a sa. Reșițenii au preluat inițiativa, dând dovadă de multă determinare și poftă de joc, aflându-se totuși după o perioadă de acumulări. Până la pauză, rossonerii au reușit să-și asigure un avantaj de un gol, prin reușita de excepție a lui Marian DRĂGHICEANU (după un șut din vole, de la aproximativ 20 m, boltă peste portar).
În repriza a doua, ambii antrenori au efectuat mai multe schimbări, fiind rulați toți jucătorii de pe bancă. Reșițenii și-au mărit avantajul prin Robert MIHALY, după o acțiune purtată pe partea stângă și pasa lui Marian DRĂGHICEANU. Cel de-al treilea gol a venit după transformarea cu siguranță de către Aboubakar GAKOU a unui penalty, dictat de centralul partidei la un henț al unui fundaș oaspete. Echipa din Șimian a rămas în joc, iar pe finalul partidei, după o nesincronizare în defensiva reșițeană, a redus din diferență prin Raul IORGULESCU.
Un meci reușit, o victorie meritată, cei doi antrenori având posibilitatea să vadă la lucru mai mulți jucători tineri.
Echipa noastră va susține un nou meci de pregătire miercuri, 10 august, în compania formației Phoenix Buziaș.
Reșițenii au început partida în următoarea formulă: Cristian ZIMMERMANN – Nicușor FOTA, Sergiu RIMOVECZ, Cornel ARDEI, Robert CURESCU – Ionuț POPESCU, Laurențiu BREȘNENI – Robert PETRE, Marian DRĂGHICEANU, Vlad CHERA – Alexandru AVRAMOVICI.
Pe parcursul meciului au mai evoluat: Cătălin CĂPĂȚÂNĂ, Paul MEREU – Laurențiu BĂLĂ, Ștefan BĂRBOIANU, Adrian GEAMĂN, Gabriel GOMBOȘ, Miroslav VECA – Patrick CANEA, Cristian DOMIL, Mario IVAȘCU – Aboubakar GAKOU, Robert MIHALY, Alexandru NEGRU.
La finalul meciului Călin CHEREGI, antrenorul principal al rossonerilor, a declarat: „A fost al treilea meci amical și am înregistrat a treia victorie. Cred că a fost și a treia evoluție bună spre foarte bună a echipei. Mă bucură foarte mult acest lucru, deoarece ne aflăm în pregătire de trei săptămâni. Avem un proiect nou, traversăm o perioadă bună pentru ceea ce se regăsește în acest moment la echipă, adică venim după o perioadă de încărcătură. În ultimele zece zile jucătorii au fost în cantonament, cu două antrenamente pe zi și cu amicale din trei în trei zile. În mare, pot să mă declar mulțumit de abordarea ultimului joc amical. Am întâlnit un adversar așa cum ne-am planificat, adică puțin superior față de echipele din primele două amicale. Din nou, mă bucură faptul că acești tineri ne dau încredere și după cum s-a putut vedea, am terminat a doua repriză cu nouă juniori în teren. De la o zi la alta acești tineri cresc, dar trebuie să avem răbdare. Nu putem scoate fotbaliști în doar trei săptămâni de pregătire. Avem copii care progresează de la o zi la alta. Li s-au făcut contracte unor juniori, iar acest fapt s-a datorat strict evoluției lor din ultimul timp. După cum se știe, acești tineri au fost monitorizați și țin să le mulțumesc colegilor mei de la centrul de copii și juniori, deoarece și-au lăsat amprenta asupra lor. Știm bine ce rezultate au fost anul trecut, iar noi încercăm să ducem această muncă mai departe, împreună cu acești copii. Până vineri vom rămâne în cantonament, iar până luni jucătorii vor avea liber. Vom avea un meci de pregătire miercuri cu Phoenix Buziaș, iar sâmbăta viitoare ne vom deplasa la Petroșani”.
Miruna MIHANCEA