Comună cărășeană Armeniș găzduiește astăzi și mâine cea de-a șaptea ediție a festivalului de folclor „Jocul popular – tradiție perenă pe Valea Timișului”. Și-au anunțat prezența ansambluri folclorice din județele: Gorj, Arad, Timiș, Satu Mare, Cluj, Timiș, Sibiu, Argeș și Caraș-Severin.
Evenimentul va cuprinde, pe lângă spectacolele oferite de ansamblurile participante, o paradă a portului popular, precum și simpozionul „Dansul popular, tradiție sau obligație?”.
Vor participa ansamblurile: Emilia Bubuleac din Peștinași, Busuiocul din Sântana, Bănățanul din Găvojdia, Ceatăra al Centrului Cultural Carei, Fiii Moților din Mihai Viteazul, Cununa Timișului din Ghiroda, Călușerii din Rășinari, Gugulanul din Borlova, Plai de dor al Centrului Cultural Mioveni, Slătinioara din Slatina Timiș și Armenișana din Armeniș.
Festivalul se va desfășura pe platoul din fața Căminului Cultural Armeniș, fiind organizat de Asociația Cultural Folclorică Armenișana, Căminul Cultural Armeniș, Primăria și Consiliul Local Armeniș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
Karina TINCUL

















