Sfârșitul lunii octombrie a adus pentru iubitorii de artă finalul unei noi ediții a „Berzasca International Art Symposium“. Despre ediția din acest an Ion Diaconu a declarat:
„Aceiași Dunăre, altă locație, alt decor, alți oameni, altă stare de spirit, aceleași culori, lucrări noi, ecopic-tură… Format artistic fiecare distinct, în tabara de creație de la Berzasca participanții au avut prilejul să se exprime în sintonie cu trăirea indusă de coordonatele topografice noi.
Tumultul curgerii, amploarea fenomenului, efervescența energetică a locului obligă la imersia în adâncul spiritului pentru a te regăsi și astfel impactul cu măreția transpare în creație. Deși păstrează același stil, o altă stare de spirit sălăjuiește în artist. Măreția naturii dă imbold trăirii pe care creatorul o convertește în măsura valorii proprii căutată de privitor în fiecare pictură. Apusul de soare surprins la marginea unui câmp nu produce impresii asemănătoare celor din preajma colosalului (masivitate, neliniște, impresio-nare, impunere, Dunăre). Totul ține de măiestria artistului în a se surprinde în acele clipe de uluială, de a le trăi cu devoțiune și a încerca să le transpună pe pânză.


Nu reproduceri, ci mărturisiri plastice. Iată de ce întâlnim în pânzele participanților fețele neștiute ale măreției naturale din sufletul artistului plastic. Că acesta le codifică anume ține de meșteșugul artei la care trudește. Trăiri și impresii… Cu cât distanța din-tre ele este mai mică, cu atât apropierea de esențe (subconștient) este mai mare și naște plăcerea este-tică, acest ferment existențial care ne face mai buni, mai înțelegători (cu noi) și toleranți (față de ceilalți). Fiecare creație este o regăsire a sinelui și o îndepărtare de egou.
Delimitarea în diferență, alteritate și pluralism, reprezintă câștigul fiecărui participant la tabăra de creație BERZASCA 2021, iar în final al iubitorul de artă.
În încheiere sântem îndreptățiți să afirmăm că frumusețea locurilor stimulează creația, care răzbate în valențele noi ale exprimării plastice ale fiecărui participant“ a mai precizat Ion Diaconu.
Dan AGACHE