-1.2 C
Reșița
luni, 20 ianuarie 25

(FOTO) Distanța, marea problemă a comunei Cornereva

Cu o suprafață mai mare decât a capitalei, cu 40 de sate și cătune, comuna Cornereva are puține comunități aglomerate. Marea majoritate a caselor sunt răsfirate de-a lungul unei văi ce-ți taie respirația datorită peisajului.

În aceste condiții lucrările de alimentare cu apă, gaz metan ori canalizare, dar și asfaltarea drumurilor de legătură între satele aparținătoare ridică probleme atât constructorilor, din cauza distanței, dar și conducerii Primăriei care se vede nevoită să suporte cheltuieli mai mari.

Cu toate acestea, în comuna Cornereva alimentarea cu apă este spre finalizare, după cum afirmă primarul Nicolae Novăcescu: „75% din conducta de alimentare este pusă în operă, iar valoric am achitat deja cam 40% din lucrarea finanțată prin PNDL. Acum vine partea mai scumpă, reprezentată de stația de clorinare și tot ceea ce înseamnă o apă de calitate. Alimentarea se întinde pe o lungime de peste 33 de km“.

Și la capitolul drumuri, distanța este cea care creează probleme. Administrația locală a accesat finanțări prin două programe: AFIR și PNDL, pentru asfaltarea unei lungimi cât mai mari din căile de legătură ale comunei.

Prin programul PNDL se află în lucru aproximativ 19 km de drum: „S-a intervenit și s-a pregătit  infrastructura rutieră pentru asfaltare, pe aproape întreaga suprafața. Mai avem câteva porțiuni ce se vor finaliza în cel mai scurt timp. Din discuțiile purtate cu constructorul pot să vă spun că am mari speranțe că asfaltarea se va realiza în acest an“, a  precizat primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

Interesul este și al constructorului pentru că o amânare a asfaltării până în primăvară ar conduce la o degradare a lucrărilor de infrastructură, ce ar trebui reluate anul viitor“,  a mai spus edilul.

Dan AGACHE

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei