Am tot vorbit de investițiile mari ale administrațiilor locale, precum rețele de apă, canalizare, reabilitarea unităților de învățământ, parcuri fotovoltaice ori cine știe ce alte proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală au câștigat primăriile respective.
Am vorbit însă mai puțin de alte investiții mai mărunte, dar firești și mai ales necesare, precum terenuri de sport cu gazon sintetic ori parcuri și locuri de joacă pentru cei mici. Ni se pare normal să ieșim cu cei mici într-un parc ce are și un loc de joacă, dotat cu tot felul de aparate speciale pentru cei mici.
Dar, pentru a deveni firesc, e nevoie de dorință, o sumă de bani pentru investiție, de o firmă autorizată pentru montarea acestor aparate. Nu e foarte greu, dar nici ușor nu e prin tot labirintul administrativ și birocratic. Și totuși se poate.
Două noi locuri de joacă sunt pregătite pentru copiii din Apadia și Valeadeni, sate aparținătoare comunei Brebu din Caraș-Severin: „Parcul de la Valeadeni e gata deja, l-am inaugurat iar cei mici se pot bucura de el“, a precizat, pentru Reper24, primarul comunei, Ion Țicheriu.
„La Apadia pe lângă un parc similar cu locuri de joacă, cu băncuțe, am betonat și platoul pentru ruga satului. Am montat cu sprijinul unei firme din Alba Iulia toate aparatele de joacă. Menționez că ei sunt autorizați să monteze astfel de locuri de joacă. Nu aveam dreptul noi să le punem în regie proprie“, a mai adăugat primarul Țicheriu.
Investiția depășește cu puțin 20 de mii de lei și a fost alocată din bugetul propriu al comunei Brebu.
Dan AGACHE