6.6 C
Reșița
marți, 25 noiembrie 25

(FOTO) Felix Borcean: „Caransebeșul are cel mai modern spital din Caraș-Severin“

O nouă investiție s-a finalizat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Este vorba de renovarea ultimei părți a secției interne din această unitate sanitară, despre care edilul din Caransebeș, Felix Borcean a precizat că este: „Cea mai modernă din Caraș-Severin“.

În această ultimă etapă au fost modernizate toate saloanele care dispun de câte patru paturi, dar și rezerve cu două paturi și toalete proprii, s-au zugrăvit pereții, s-au refăcut instalațiile electrice, s-a montat parchet atât în saloane cât și pe coridoarele secției, sala de mese și într-un viitor nu prea îndepărtat se vor schimba și ușile saloanelor și cele de pe culoare.

„Lucrările au început în urmă cu mai mulți ani, iar modernizările s-au făcut în etape, în funcție de disponibilitățile financiare. Acum însă putem spune că am finalizat în proporție de aproape 100%; întotdeauna e loc de mai bine. Acum avem condiții normale, umane și confortabile pentru pacienții noștri“, a declarat managerul unității sanitare, Adrian Dumbravă.

Banii pentru renovarea și modernizarea secției Interne a SMUC au provenit din fondurile proprii ale unității sanitare, dar și dintr-o donație a unui privat pentru partea de mobilier pentru sala de mese. Valoarea investiției pentru această ultimă etapă a fost de 50 de mii de lei.

„În momentul de față, spitalul din Caransebeș este cel mai frumos și cred că și cel mai profesional din județ“, a precizat și edilul Felix Borcea, prezent la această recepție a secției de Interne. „Este și unitatea sanitară cu cel mai bun management; de la datorii de 13-14 milioane de lei am ajuns să fim la zi cu plata datoriilor. Meritul nu este neapărat al Primăriei și Consiliului Local, ci se datorează unui management eficient și politicilor investiționale și alocărilor guvernamentale“, a precizat primarul Felix Borcean.

Dan AGACHE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei