Sute de localități din România nu au un medic de familie; zeci de mii de pacienți nu beneficiază de asistență medicală primară în localitatea lor și sunt nevoiți să străbată zeci de km în unele cazuri sau să se lase păgubași.
Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu estimează că peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie, în condițiile în care, în prezent, aproape jumătate au peste 61 de ani, iar cei sub 35 de ani reprezintă doar 2,2% din total. „Vom muri mai repede și vom fi bolnavi mai repede”, avertizează și Raluca Zoiţanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.
Însă, în plină criză a medicilor de familie, la Armeniș se deschide un cabinet medical. „De mai bine de doi ani de când am terminat dispensarul medical din comuna Armeniș, reabilitat și dotat conform cerințelor europene prin programul PNDL2, căutăm un medic de familie. Până acum am avut contract cu o fundație, dar de săptămâna viitoare lucrurile vor intra în normal“, a declarat, pentru Reper24, primarul comunei, Cristian Vela.
„Este un medic tânăr, are doar 34 de ani, este din Slatina Timiș și pentru început va face naveta; sunt doar 7 km între cele două localități. Mizez pe faptul că peste 90% din populația comunei va fi preluată de actualul medic, Vintilă Francisc. Nu doar atât, sunt așteptați și pacienți din localitățile limitrofe comunei Armeniș, localități în care, din păcate, nu există cabinet pentru medicina de familie“, a mai adăugat primarul Cristian Vela.
Noul cabinet medical pentru medicina de familie din Armeniș este amplasa în spatele Primăriei, iar administrația locală va suporta toate cheltuielile de administrare ale cabinetului. Primii pacienți din Armeniș, dar și din alte localități din zonă vor putea fi consultați de medicul Vintilă Francisc, începând de luni, 14 august, a mai precizat primarul Cristian Vela.
Dan AGACHE

















