(FOTO) La Brebu, vijelia a trecut, pagubele au rămas

În urmă cu mai bine de 10 zile, vijelia ce a trecut peste Caraș-Severin a măturat tot ce a prins în cale: stâlpi și fire de curent, a smuls copaci din rădăcină, a dărâmat acoperișuri peste mașini, lăsând în urmă deznădejde, pagube materiale și multe lacrimi de neputință.

Și localitatea Brebu, situată la doar 25 de km de Reșița, a fost afectată: acoperișul școlii a fost luat parțial de vânt, copaci dezrădăcinați, cabluri electrice distruse. Primăria a inventariat pagubele, a remediat ce se putea remedia prin forțe proprii, a anunțat Prefectura. Aceasta, la rândul ei, a verificat, a anunțat Guvernul care a promis o sumă modică drept despăgubire.

Fără să mai aștepte însă firfireii guvernamentali, edilul Ion Țicheriu s-a apucat de treabă:

„Lucrăm la repararea acoperișului smuls de furtuna care s-a abătut și asupra noastră. Facem treaba în regie proprie, fără să mai așteptăm după nimeni. Mai e un pic și începe școala și nu putem lăsa copii să intre în sălile de clasă în condițiile astea“, a declarat, pentru Reper24, primarul comunei Brebu, Ion Țicheriu.

Dan AGACHE

 

1 COMENTARIU

  1. „a anunțat Guvernul care a promis o sumă modică drept despăgubire.”

    Cam ăsta e nivelul guvernului.

    Și când te gândești că din guvern fac parte specialiști in economie, ca mocioarcă și rujanu tzaganu, sau specialiști în științe juridice, precum damuian (ăsta are educația fizica la bază), iar justiția și economia sunt în r*h*t până la gât.
    Mulțumim „specialiștilor” !

    Noroc că îi mai promovează Reper24.
    Altfel nu știa nimeni nimic despre ei, că activitatea parlamentară a lor e egala cu zero.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei