25.7 C
Reșița
luni, 16 mai 22

UPDATE: (FOTO) Incendiu devastator la Oravița! 40 de persoane s-au autoevacuat!

Update:Azi noapte, in jurul orei 22:30, Dispeceratul inspectoratului nostru a fost informat cu privire la faptul că, în orașul Oravița, a izbucnit un incendiu la
barăcile pentru lemne ale unor blocuri de locuințe din zona autogării, str. Brosteniului. A fost alertată Secția de Pompieri Oravița care a deplasat la fața locului două autospeciale pentru stins incendii și 10 subofițeri. În momentul ajungerii pompierilor militari, incendiul se manifesta violent, cu flacăra, la barăcile amplasate la distanță foarte mică de bloc.

Din cauza vântului, care bătea cu putere, dar și a condițiilor din teren, cu foarte multe construcții improvizate, a cantității mari de materiale inflamabile, incendiul s-a extins cu repeziciune. Astfel, pentru gestionarea situației, de la Detașamentul de Pompieri Reșița au fost trimise în sprijini trei autospeciale.

Focul s-a extins la balconul unei locuințe din imediata apropiere a băracilor, dar și la un gater/depozit de material lemnos respectiv curtea unui service auto. De  asemenea, au mai fost cuprinse de flăcări câteva anexe ale unor operatori economici din zona (ale unui depozit de fier vechi, respectiv ale unui depozit de materiale de construcții).
Pe timpul intervenției, au fost scoase, din zona de risc, mai multe autoturisme, iar o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, fară a fi transportată la spital. Circa 40 de persoane, locatari din blocurile aflate în vecinătatea zonei de intervenție, s-au autoevaluare.

spot_img

Interventia s-a desfășurat pe parcursul a patru ore, iar pe timpul acesteia s-a primit sprijin, în alimentarea cu apă, de la operatorii economici Banat Farming și Normarom Industrie.

În total, pentru stingerea focului, au acționat sase autospeciale pentru stins incendii și o autospeciala de intervenție și salvări de la inaltime, încadrate cu un număr 29 subofițeri. Conducerea acțiunii de stingere a fost asigurată, în teren, de către doi ofițeri din comanda Secției de Pompieri Oravița.

Misiunea de stingere a fost una deosebit de grea din cauza condițiilor meteorologice, cu vânt puternic, care au contribuit semnificativ la extinderea incendiului. La acestea, se adaugă cantitatea mare de materiale inflamabile și problemele legate de asigurarea alimentării cu apă a mașinilor de stingere.
La aceasta oră, se desfășoară activitatea specifică, in teren, pentru stabilirea cauzei probabile de aprindere”, informează ISU Caraș-Severin.

…………………….

Un puternic incendiu a izbucnit la Oravița, flăcările uriașe fiind vizibile de departe. Speriați, oamenii din zonă au ieșit din case.

Echipajele de pompieri se luptă la această oră cu focul care nimicește un depozit de lemne. Din spusele martorilor, vântul puternic ar putea propaga flăcările spre locuințele din apropierea depozitului care arde ca o torță.

Vom reveni cu mai multe informații de îndată ce ne vor fi comunicate de către reprezentanții ISU Caraș-Severin, care a mobilizat echipaje în zonă.

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei