0.3 C
Reșița
vineri, 07 februarie 25

(FOTO) Localitatea Armeniș are un dispensar medical reabilitat în totalitate

Mai multe proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală sunt în diferite faze de execuție sau finalizare în comuna Armeniș din Caraș-Severin. Printre acestea și cel ce prevede reabilitarea dispensarului medical.

„Am accesat o finanțare prin PNDL2 de peste un milion 800 de mii de lei pentru execuția lucrărilor de reabilitare a fostului dispensar medical din comuna Armeniș“ – a declarat primarul localității Cristian Vela. „Banii erau prevăzuți pentru reabilitare, modernizare, dar și pentru dotarea cabinetelor cu necesarul medical bunei funcționări“.

Am recepționat deja lucrările, urmând ca în cel mai scurt timp să dotăm dispensarul și cu aparatura și echipamentele necesare. Este vorba de un cabinet dentar, cabinet medical și sală de urgență. Avem în acest corp de clădire și un spațiu pentru medicul veterinar, dar pe acesta doresc să-l mut într-o clădire alăturată pe care o reabilităm din fondurile proprii. Acest demers este necesar pentru că îmi doresc să pot omologa acest dispensar medical ca centru de permanență“ – a precizat Cristian Vela.

„După ce va fi autorizat dispensarul este foarte posibil ca până la sfârșitul acestui an să putem transforma dispensarul în centru de permanență, atât de necesar locuitorilor din Armeniș“, a mai afirmat primarul comunei.

 

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei