(FOTO) „Micul ecologist“ la Bocșa

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bocșa, sub coordonarea cadrelor didactice din unitate, au participat cu mic, cu mare la mai multe acțiuni desfășurate în „Săptămâna verde”.

Una dintre teme a fost „Micul ecologist”, iar denumirea activității: „Un mediu curat – o lume sănătoasă”, o activitate de ecologizare și înfrumusețare a spațiilor exterioare. Obiectivele activității au fost: dezvoltarea capacității de a desfășura activități ecologice variate, în natură; identificarea soluțiilor optime pentru prevenirea și ameliorarea manifestărilor de degradare a mediului prin aruncarea de deșeuri menajere; dezvoltarea atitudinilor pozitive față de protejarea mediului și transmiterea unui mesaj adulților, că natura nu este numai a lor, ci și a generațiilor viitoare.

„Mulțumim Primăriei Bocșa, dlui primar Mirel Patriciu Pascu și SPGC Bocșa pentru implicarea și sprijinul acordat în desfășurarea acestei activități“, precizează conducerea unității de învățământ, într-un comunicat.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. Ducem copii să strângă gunoaiele, când de fapt primăria și zGarda de Mediu nu fac nimic.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei