(FOTO) „Moș Crăciun“ aduce … asfalt la Brebu

S-a tot vorbit de programele PNDL 1 și 2; s-a spus și s-a scris că nu sunt altceva decât o modalitate pentru primari de a „sifona“ bani. În timp, astfel de proiecte și-au dovedit utilitatea pentru administrațiile locale, aducând în mediul rural străzi asfaltate, alimentări cu apă, canalizări, dispensare medicale, școli reabilitate.

Greu, dar sigur, unul dintre proiectele pentru care administrația comunei Brebu din Caraș-Severin a obținut finanțare prin programul guvernamental PNDL2 se apropie de final. Este vorba de asfaltarea principalelor străzi din Brebu și Valeadeni.

Constructorul a terminat asfaltarea străzilor din Brebu și Valeadeni, după ce a reușit să refacă infrastructura din cele două localități, dar și la Apadia. Recent s-a turnat și stratul de uzură, ultimul, de altfel, și locuitorii din cele două sate au de acum asfalt în fața casei. În intravilanul localităților au fost confecționate și podețe pentru a facilita accesul în curțile oamenilor și conform proiectului, în valoare de un milion de euro, la Brebu au fost construite și rigole“, a precizat pentru Reper24, primarul comunei, Ion Țicheriu.

Mai este de turnat stratul de asfalt în localitatea Apadia în cadrul aceluiași proiect: „Cu siguranță se vor găsi câteva zile fără ploaie, astfel încât constructorul să poată finaliza și aceste străzi din Apadia și să încheiem acest proiect. Sper ca în cel mult două saptămâni să finalizăm“, a mai adăugat edilul din Brebu.

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. Iar se fac drumuri cu latime de patru metri în condițiile în care se vede și în poze că drumul existent permite o lățime mai mare.
    Să ne explice primarul cum trec două tractoare unul pe lângă altul ?

    • ”În timp, astfel de proiecte și-au dovedit utilitatea pentru administrațiile locale …”

      Exprimare corectă și precisă: ”și-au dovedit utilitatea pentru administrațiile locale”, nici o vorbă despre utilitatea pentru cetățeni.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei