(FOTO) Nacela din Ciclova Română produce…bani

Din dorința de a economisi și de a realiza cât mai multe lucrări cu costuri minime în comuna Ciclova Română, edilul Cătălin Golu a achiziționat o…nacelă. Este vorba de o autoutilitară cu braț telescopic și o platformă pentru lucrul la înălțime.

Investiția, realizată de la bugetul local, vine în completarea buldoexcavatorului cumpărat printr-un proiect accesat pe GAL, o investiție care s-a lăsat așteptată timp de patru ani. Despre investiția în autoutilitară primarul Cătălin Golu a precizat pentru cititorii Reper24:

„O vom folosi pentru a putea să curățăm copacii și vegetația de pe raza comunei noastre, pentru schimbarea lămpilor de iluminat stradal, pentru instalarea iluminatului festiv de sărbători, oriunde va fi nevoie de ea o vom folosi gratuit pentru că este a noastră. Suntem singura Primărie din mediul rural din zona noastră care are așa ceva“.

Costul unei astfel de investiții s-a ridicat la 14.500 de euro și a fost asigurată în întregime de la bugetul local al comunei Ciclova Română, după cum a precizat edilul Cătălin Golu.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. Veți ridica si tractoarele care încarcă sute de tone de apa din rețeaua publica fara nici un cost,cu acest utilaj?Veti astupa si șanțurile pe care acestea le lasa in mijlocul comunei? Le veți creea si un hidrant special acestora, contorizat, asa cum este normal! Veți instala si un indicator cu oprirea interzisa intr-o intersecție foarte circulata din comuna, conform codului rutier?Daca veți face toate acestea, veți avea si mai multi bani in bugetul comunei! Va dorim succes!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei