Proiectele conducerii administrației publice locale din Constantin Daicoviciu sunt sabotate de consilierii locali din opoziție, după cum susține edilul Daniel Boambeș.
Recent a fost respins de către reprezentanții formațiunilor politice PNL – Pro România proiectul de aprobare a PUZ-ului pentru suprafața de teren aferentă investiției „Complex cultural sportiv Maciova”, care ar fi fost supus dezbaterii publice de trei ori în Consiliul Local și de fiecare dată opoziția a refuzat să aprobe acest proiect.
„Este vorba de depunerea la finanțare a unui proiect de investiții, „Complex cultural sportiv Maciova”, un proiect care continuă lista de investiții ce se realizează pe raza comunei, pentru tineri.
În anii precedanți a fost finalizat și inaugurat Terenul sintetic de minifotbal de la Mîtnicu Mare, s-a finalizat Baza sportivă Prisaca, iar acum se lucrează la Complexul de Agrement Căvăran.
Decizia de realizare a acestor investiții a fost luată prin hotărâri ale Consiliului Local în mandatul 2016-2020. Astfel au fost demarate procedurile legale de avizare și de obținere a finanțării investiției. Spre surprinderea tuturor se constată că noua formulă politică din Consiliul Local, PNL-Pro România, refuză a continua procedurile de implemetare a investuiției, chiar dacă în anii anteriori reprezentanții Consiliului Local au hotărât aprobarea realizării investiției”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.
Complecul cultural sportiv Maciova va dispune de un teren sintetic de minifotbal, un parc pentru toate categoriile de vârstă și de un centru cultural cu mai multe săli destinate activităților cu tinerii.
Suprafața de teren pe care va fi realizat acest complex este de peste un hectar și este poziționată în zona centrală a localității Maciova.
Lorena POENARU


















”a fost respins de către reprezentanții formațiunilor politice PNL – Pro România proiectul … de fiecare dată opoziția a refuzat să aprobe acest proiect.”
–
Opoziția de Sacu, Cârpa sau Nădragu?