UPDATE: Avem și o reacție a Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, care prin purtătorul de cuvânt Alina Boeru a transmis următoarele:
„O tânără de 21 de ani, din Reșița, aflată la volanul unui autoturism, a pătruns în intersecție, pe Bulevardul Republicii, dinspre strada Făgărașului și nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale a Serviciului Județean de Ambulanță, care circula din direcția Bocșa, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
Ambii conducători auto, tânăra de 21 de ani și șoferul Ambulanței, de 50 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. Din accident a rezultat rănirea ușoară a 2 persoane, din Ambulanță, care au fost transportate la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările“.
………………………………
Indicatoarele rutiere au (fiecare dintre ele) un scop: acela de a permite circulația autovehicolelor în siguranță. Dacă fiecare dintre participanții la trafic le-ar respecta, accidentele rutiere ar fi cu siguranță mult mai puține.
Atâta doar că unii dintre noi (șoferi, pietoni, bicicliști) le tratăm cu indiferență, cu neatenție sau, mai rău, le ignorăm total. Este și cazul unei șoferițe pornită prin oraș la o oră matinală. Lipsa cafelei de dimineață, graba, neatenția sau pur și simplu ignoranța, o vor determina să scoată ceva bani din portofel pentru repararea mașinii.
În zona magazinului Kaufland din cartierul reșițean Lunca Bârzavei, aceasta nu a respectat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu o ambulanță care se deplasa regulamentar. Din fericire nu au existat victime, dar cheltuielile pentru repararea mașlinii nu vor fi deloc mici.
La toate acestea se adaugă și amenda poliției rutiere și banii ce va fi nevoită să-i scoată din buzunar pentru taxi în următoarele 30 de zile.
ATENȚIE!!! Semaforul și indicatoarele rutiere nu sunt opționale. Aviz amatorilor!
Dan AGACHE
”nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale a Serviciului Județean de Ambulanță, care circula din direcția Bocșa, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.”
”În zona magazinului Kaufland din cartierul reșițean Lunca Bârzavei, aceasta nu a respectat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu o ambulanță care se deplasa regulamentar.”
”etilotest, rezultatele fiind 0.”
–
Hmm… etilotest 0 și la ”constatatori”?
Care va să zică era pe roșu iar pe ambulanța era pe verde și cu sirenă …